Sari la conținut

S-a lansat „cartea albă” a terapeuților ABA, primul text academic de terapie comportamentală aplicată în limba română

Asociatia Terapie Comportamentală Aplicata (ATCA) a organizat weekendul trecut, în colaborare cu Universitatea din Bucuresti si Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, workshop-ul international ABA sustinut de către autorii cărtii „Applied Behavior Analysis”, John Cooper, Timothy E. Heron si William Heward, cu ocazia lansării traducerii acesteia în limba română.

„Este un privilegiu acest parteneriat cu ATCA. Ne dorim sa apropiem facultatea de asociatii”, a spus în deschiderea evenimentului de lansare prof. univ. dr. Florin Verza, prodecan al Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei din Bucuresti.

Această carte este primul text academic de terapie comportamentala aplicata in limba romana, fiind necesară oricărui specialist care lucrează în domeniu. „Este însă o carte utilă si celor care lucrează cu copii tipici, în scoli de masă. Lucrarea este de asemenea primul pas în dezvoltarea unui viitor program de formare în limba română în domeniul analizei comportamentale”, a declarat presedintele ATCA, Anca Dumitrescu.

Cartea lansată duminică este la a doua editie si a fost actualizată de-a lungul timpului cu informatii si tehnici noi de interventie. „Este una dintre cele mai onorante zile ale carierei noastre. Este  un privilegiu ca profesionisti din altă tară, din alta limbă, să considere munca noastră atât de valoaroasă încât să fie tradusă”, potrivit lui William Heward, profesor emerit in educație la Universitatea de Stat Ohio (SUA), unul dintre autorii cărtii, prezent la lansarea care a avut loc la Bucuresti. Celor care solicită aplicarea ABA în cazul copiilor cu tulburări din spectrul autist, expertul tine să le explice că în ABA există metode diferite, toate dovedite stiintific. „Ceea ce face ABA este să ofere strategii. Include o filosofie si principii de bază prin care educatorii pot crea interventii pentru probleme specifice pe care le au cu elevi tipici sau cu tulburari din spectrul autist”, a mai explicat William Heward.

La evenimentul de lansare au fost prezenti peste 500 de experti români în domeniu, care au participat la  workshop-urile sustinute de cei trei autori americani de-a lungul zilei.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel