Din cuprinsul articolului
Specialiştii trag un puternic semnal de alarmă! Un bărbat a ajuns la spital cu ocluzie intestinală severă după ce a mâncat peste două kilograme de cireșe cu sâmburi. Cazul i-a surprins pe medicii chirurgi.
Un caz medical extrem de neobișnuit s-a petrecut recent la Spitalul Județean de Urgență din Galați, unde un bărbat de vârstă mijlocie a fost internat în stare gravă, prezentând dureri abdominale intense, grețuri și vărsături.
Deși susținea că are o alimentație echilibrată și nu face excese, investigațiile medicale au relevat o descoperire surprinzătoare: intestinul pacientului era grav afectat de o formațiune compactă, de dimensiunea unei mingi de oină.
Medicii au crezut iniţial că este o tumoră
„Un domn de vârstă mijlocie care prezenta dureri abdominale, grețuri și vărsături, dar și disconfort. (…)Deși pacientul îmi spusese că este sănătos tun, am decis să îi fac un set de analize, dar și o ecografie abdominală pentru a descoperi sursa durerii.
Într-adevăr, omul era cât se poate de sănătos, dar intestinul era umflat serios într-un punct, cam cât o minge de oină, sportul național declarat al României. «Tumoare?», m-am gândit puțin șocat de ceea ce vedeam, dar am alungat gândul și l-am rugat pe pacient să-mi spună ce meniu a avut în ultimele zile.
Nimic deosebit, o alimentație echilibrată chiar, dar intestinul omului era clar blocat de o masă foarte mare de… ceva, un ceva care nu avea ce să caute acolo”, a declarat Truș, potrivit adevărul.ro.
Pe parcursul intervenției chirurgicale, medicii au identificat cauza ocluziei intestinale: prezența a sute de sâmburi de cireșe acumulați în intestin.

Constantin Truș a spus că pacientul, deși nu a fost prea încântat de vestea primită, a acceptat operația urgentă din cauza stării grave și durerilor intense provocate de ocluzia intestinală. În timpul intervenției, a descoperit o umflătură mare, dură dar mobilă, în intestin.
După secționarea intestinului, au început să iasă mici obiecte dure, care s-au dovedit a fi sâmburi de cireșe. În total, chirurgii au îndepărtat aproape 900 de grame de sâmburi, o cantitate care a surprins profund echipa medicală.