Sari la conținut

Sacrificiul pe care l-a făcut pentru un rol. Diana Dumitrescu: Am slăbit 10 kilograme

Pentru a putea intra în pielea personajului care i se oferă, actorii sunt nevoiți să fac sacrificii. Mulți dintre ei pun pe primul loc actoria, apoi viața personală, iar pe ultimul loc sănătatea. Datorită sacrificiilor pe care unii actori le-au făcut în timpul filmărilor, s-au născut personaje memorabile.

Sacrificiul pe care l-a făcut pentru un rol. Diana Dumitrescu: Am slăbit 10 kilograme

Și Diana Dumitrescu a fost nevoită să facă un sacrificiu foarte mare pentru un rol.

După o perioadă în care s-a concentrat mai mult pe viața de familie, actrița a revenit în forță. Ea face parte din distribuția noului serial, ce va fi difuzat în curând pe Kanal D.

Totuși, pentru a putea interpreta personajul care i s-a oferit, vedeta spune că a trebuie să facă un sacrificiu foarte mare și să dea jos 10 kilograme.

În ciuda acestor lucruri, Diana Dumitrescu se declară a fi extrem de pasionată de actorie, carieră în care vrea să profeseze cât mai mult timp.

„În domeniul acesta, al actoriei, mă simt cel mai bine și asta voi face cât voi putea de mult. Este ceea ce îmi place cu adevărat, mă împlinește și mă concentrez pe această profesie, de aceea nu am mai făcut altceva.

Eram în Grecia când m-au sunat din echipa de producție să îmi spună că sunt pe lista scurtă pentru acest serial. Ca să fiu în forma în care eram la filmarea pilotului am slăbit 10 kilograme. Personajul meu este o femeie drăguță, simpatică care vorbește cum vrea ea, face ce vrea ea.

Este o persoană plină de resurse și, dacă nu le are, le găsește, în general în bărbați și în portofelele lor. E o femeie cinstită și corectă doar atunci când crede ea că ar trebui să fie. Ceea ce se întâmplă foarte rar.”, a declarat Diana Dumitrescu, potrivit ego.ro

De ce a dispărut Diana Dumitrescu din lumina reflectoarelor?


Fanii i-au observat cu siguranță lipsa actriței în ultimul timp, din spațiul public, iar, acum, aceasta explică care este motivul pentru care a recurs la acest lucru.

„După ce am făcut filmul „Faci sau taci”, în 2018, cu Iura Luncașu, m-am căsătorit și imediat am rămas însărcinată. În acel an nu am mai dorit niciun fel de proiect, nici măcar pe Social Media. Am vrut să stau pur și simplu.

Apoi am avut un mic proiect pe TV. Iar acum sunt bucuroasă să fac parte din distribuția serialului „Strada Speranței”, o comedie urbană care le face românilor serile de weekend mult mai frumoase, amuzante.”, a mai mărturisit ea.

Celebră, după serialul „Regina”

Diana Dumitrescu a făcut parte și din distribuția unuia dintre cele mai îndrăgite seriale românești, ale vremurilor trecute, „Regina”. Chair dacă au fost și clipe când succesul i s-a urcat la cap, aceasta spune că a revenit rapid cu picioarele pe pământ.

„Am avut perioade în care mă simțeam „pe val”. Îmi mai atrăgea mama atenția să revin cu picioarele pe pământ și asta îmi face bine. Important este să revii la realitate. E normal să te bucuri de succesul pe care îl ai. Tânjeam după el în perioada aia, eram niște copile, ni se părea totul extraordinar și uitam de munca depusă pentru că eram atât de încântate de ceea ce făceam. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ, ancorat în realitate, știu unde îmi este locul.”, a mai spus actrița.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel