Sari la conținut

Planta miraculoasă. Mulți nu îi cunosc beneficiile uluitoare și proprietățile purificatoare

Salvia nu este doar un condiment foarte bun ci și o plantă cu proprietăți terapeutice esențiale sănătății omului. Frunzele de salvie sunt bogate în substanțe care aduc multe beneficii organismului. Acestea conțin vitaminele A, C, E, magneziu, zinc, fier, calciu, sodiu și potasiu, dar și un număr semnificativ de flavonoizi și polifenoli, substanțe cu efecte puternic antioxidante, care ajută la tratarea multor afecțiuni.

De asemenea, salvia are proprietăți antibacteriene și antiseptice. De la salvie se folosesc frunzele şi florile, acestea fiind foarte bogate în uleiuri volatile.

Ceaiul de salvie aduce beneficii sistemului nervos, combate stările de astenie și pe cele de depresie. Mai mult, menține inima tânără, reglează circulația și contribuie la stoparea căderii părului.

Iată ce beneficii aduce consumul de salvie:

  • Este un pansament în cazul colitelor, gastritelor, indigestiei. Mai mult, se pare că ajută și în cazul balonărilor. Specialiștii susțin că salvia are un rol gastroprotector uriaș și că ajută și la eliminarea toxinelor din organism. În cazul copiilor mici poate combate diareea.
  • Având proprietăți antivirale dar și efect antiinflamator, salvia este recunoscută pentru efectele benefice în cazul bronșitelor, rinitelor, gripei.
  • Sunt studii care arată că ceaiul de salvie poate menține în parametrii optimi sistemul nervos. În plus, poate să amelioreze simptomele caracteristice stărilor depresive, tulburărilor de memorie, dar poate combate și astenia de primăvară și micșorează nivelul stresului din corp.  Mai mult, ceaiul de salvie este recomandat și pacienților diagnosticați cu Alzheimer, consumul regulat reducând agitația asociată bolii și acționează ca un stimulent al activității cerebrale și al memoriei.
  • Studiile au arătat că infuzia de salvie ajută la reglarea fluxului menstrual în cazul femeilor. Mai mult, estrogenii vegetali din salvia contribuie la diminuarea simptomelor provocate de menopauză.
  • De ajutor în cazul aftelor bucale, a stomatitelor dar și pentru gingii care sângerează.
  • Salvia poate să reducă nivelul glicemiei fiind benefică și pacienților diagnosticați cu diabet zaharat.
Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel