Sari la conținut

Sângerarea gingiilor, un semn de alarmă. Poate anunța leucemia

Sângerarea gingiilor reprezintă un simptom frecvent al bolii gingivale. Ele sunt cel mai frecvent determinate de îndepărtarea inadecvată a plăcii bacteriene de la nivelul dinţiilor şi liniei gingivale, rezultând inflamaţia gingiilor (gingivita).

Însă, sângerările gingivale persistente pot fi asociate cu afecţiuni medicale grave precum leucemia, tulburări de coagulare a sângelui sau afecţiunile trombocitelor. În aceste condiţii, de obicei sunt observate şi sângerări sau vânătăi apărute cu uşurinţă în alte zone ale corpului. Dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară explică mai jos care sunt cele mai comune cauze ale sângerărilor gingivale, precum și ce boli grave pot ascunde acestea.

“Sângerările gingivale apar mai des la adulți, decât la copii, iar de obicei, la copii sunt produse în special de traumatismele cauzate de periajul incorect. În cazul adulților sau al persoanelor în vârstă, sângerările gingivale sunt semnul unei afecțiuni. Incidența cea mai mare se regăsește la femei, iar cel mai des întâlnită este sângerarea marginală, deoarece sângele provine de la baza dinților.”, spune Dr. Ion Melnic.

Sângerarea gingiilor, cele mai frecvente cauze

Majoritatea persoanelor prezintă la un moment dat în viață sângerări sau un tip de boli gingivale. Acest fapt se datorează în parte stilului de viață modern, unde consumul de alimente fast food este foarte mare. Zaharurile încurajează formarea plăcii bacteriene. Acizii produși de bacterii și toxinele erodează și inflamează gingiile. Acestea se înroșesc și au tendința de a sângera.

  1. Boli gingivale – Acestea sunt cea mai întâlnită cauză pentru saângerările gingivale. În fază inițială – gingivita – gingiile sunt inflamate și sensibile, apoi sângerează la masticație sau la periaj. Dacă afecțiunea nu este tratată, aceasta evoluează spre parodontoza și pierderea dinților;
  2. Parodontita (infecţie a liniei gingivale care implică dinţii şi oasele)
  3. Traumatisme datorate periajului incorect – Periajul cu pastă de dinți este un act în sine abraziv, iar periajul viguros mai degrabă traumatizează dinții, decât este benefic. Totuși, dacă gingiile sunt sănătoase, sunt mai puține șanse ca acestea să sângereze.
  4. Fumatul sau mestecatul tutunului – Fumătorii prezintă mai multe acumulări de tartru pe dinți, fapt ce irită gingiile.
  5. Cauze hormonale – Ocazional, sarcina și schimbările hormonale pot cauza sângerarea gingivală. Aceasta încetează odată cu normalizarea nivelului hormonal.
  6. Deficiența de vitamina K – Vitamina K este un factor important în coagularea sângelui, iar o carență de vitamina K (sau vitamina C) duce la sângerarea gingiilor.
  7. Traumatisme cauzate de alimente fierbinți sau substanțe chimice – Un exemplu al acestui caz sunt pacienții care aplică medicația la baza dintelui dureros. Acest lucru duce invariabil la arsuri.
  8. Proteza dentară necorespunzătoare
  9. 9. Medicamente – Utilizarea continuă a unor medicamente ce subțiază sângele, precum aspirina și diverse analgezice, tratamente precum chimioterapia, radioterapia, anticoncepționalele și antidepresivele.

 Sângerarea gingivală spontană și halena – semnele care te trimit la medic

Gingiile sunt alcătuite din țesut fibros ferm atașat de osul maxilarului. Gingiile sănătoase au aproximativ 1mm grosime și sunt bine vascularizate. Primul semn al unei boli gingivale este înroșirea și umflarea, precum și sângerarea la periaj. Netratate, bolile gingivale pot duce la pierderea dinților și la abcese gingivale.

Alte simptome includ:

  • sângerare la cea mai mică atingere;
  • gingii roșii, umflate, dureroase;
  • prezența sângelui sau a gustului de sânge în gură;
  • câteodata, datorită sângerării, poate apărea și puroi;
  • respirație urât mirositoare;
  • dinți sensibili;
  • dinți care se mișcă;
  • dificultate și disconfort la mestecare;

 Leucemia și bolile trombocitare pot avea drept simptom sângerarea gingiilor

Dacă igiena orala este menținută și sângerările nu dispar, este obligatoriu să vă faceți analizele uzuale de sânge. Acestea includ hemoleucograma, dar și testele pentru funcția renală și cea hepatică. Daca la hemoleucogramă se constată modificări, specialiștii vă pot indica să faceți și un frotiu de sânge periferic. Pentru pacient înseamnă doar o înțepătură în deget. În felul acesta, se pot detecta leucemii în stadii incipiente, care pot fi tratate.

                „Orice sângerare – fie că este o sângerare din nas sau o sângerare la nivel bucal – trebuie să ne pună câteva semne de întrebare și să ne conducă către un cabinet medical, pentru a face câteva analize de rutină. Deși cel mai bine este să prevenim, recomand efectuarea analizelor încă de la apariția primelor simptome, pentru a depista din timp posibilele probleme grave”, spune Dr. Ion Melnic.

 Parodontoza, printre cele mai frecvente complicații care pot să apară

În cazul în care problema nu se rezolvă din fază incipientă, pot apărea complicații precum sângerare permanentă, umflarea gingiilor, durere, boli parodontale, boli ale osului maxilarului sau pierderea dinților.

Mergi urgent la doctor dacă apar sângerări și în alte părți ale corpului!

Alte simptome ce pot indica o afecțiune gravă sunt:

  • Leşin, modificări ale stării de conştienţă sau letargie;
  • Febră mare (peste 38 grade C);
  • Pierderea dinţilor.
Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel