Sari la conținut

Sărbătoare mare pentru credincioși! NU face ASTA pe 7 Decembrie

rugaciune
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Miercuri, 7 Decemebrie, în calendarul ortodox este pomenită Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.

Ca și în cazul altor sărbători, există o serie de tradiții și obiceiuri pe care credincioșii ar trebui să le respecte cu sfințenie.

Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor, a tinerilor şi a fetelor pe care le ajută să se căsătorească.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Filofteia

Potrivit EVZ, De Sfânta Filofteia nu se folosesc obiecte ascuţite în casă! De asemenea, nu se taie pâinea cu cuţitul.

Pe lângă tradiții, pe 7 decembrie se spune că nu este bine să lucrezi, iar oamenii credincioși care respectă această zi vor fi fi feriți de necazuri. Se mai spune și că femeile care nu puteau să rămână gravide se rugau cu ardoare sfintei.

Sfânta Muceniţă Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea în apropiere de oraşul Târnovo (Veliko Târnovo din Bulgaria de astăzi), într-o familie de ţărani.

După ce mama sfintei a murit, tatăl ei s-a însurat a doua oară. Mama vitregă nu a iubit-o pe Filofteia. Tânăra le împărţea săracilor şi flămânzilor hainele ei şi mâncare.

Aflând de acţiunile ei şi văzând că le împărţea săracilor, tatăl ei este biruit de mânie şi uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, apucând-o de cosiţe ca să o bată până ce se va linişti.

Dar, nemaifiind stăpân pe el, a aruncat în ea cu toporul pe care-l avea la brâu şi, lovind-o, a rănit-o la un picior. Iar din această rană, sfânta, care avea 12 ani, a murit pe loc.

Rugăciune către Sfânta Filofteia

„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți.

Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului.

Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind.

Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele.

Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

Sursă: Doxologia

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel