miercuri, aprilie 15, 2026
7.5 C
București

Savantul Constantin Parhon, mentorul Anei Aslan, a descoperit că aceste 7 plante pot combate cancerul

Prof. dr. Constantin Parhon, numit și părintele endocrinilogiei românești avea bogate cunostinte de botanica si horticultura, pe care le oferea elevilor si studentilor lui.

Parhon descoperise ca sapte plante nu se imbolnavesc niciodata de cancer, deci ar fi putut fi utilizate in lupta impotriva acestei boli necrutatoare, si le-a folosit in prepararea unui ceai.

Plantele despre care Parhon susținea că au proprietăți anticancergene sunt următoarele: busuiocul, menta, anasonul, valeriana, chimenul, levantica si nucul.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Țânțarul tigru în România, de ce începe acum lupta împotriva răspândirii sale

Odată cu încălzirea vremii, țânțarii revin treptat. Lupta împotriva...

Bilanțul victimelor incendiului din Constanța. Patru dintre ele au…

Incendiu la un bloc social din Constanța. Intervenția rapidă...

Greșeala pe care mulți credincioși o fac când merg la biserică. Preoții o consideră păcat

Părintele Ilie Cleopa a lăsat mai multe îndrumări importante...

Pericol ascuns în analize: indicatorul care trădează un infarct iminent

Un cardiolog atrage atenția asupra unui semn ignorat care...

Anunț de ultimă oră: pensiile cresc de două ori! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare

Ministrul Muncii, Florin Manole, a adus noi clarificări privind...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Țânțarul tigru în România, de ce începe acum lupta împotriva răspândirii sale

Odată cu încălzirea vremii, țânțarii revin treptat. Lupta împotriva...

Bilanțul victimelor incendiului din Constanța. Patru dintre ele au…

Incendiu la un bloc social din Constanța. Intervenția rapidă...

Pericol ascuns în analize: indicatorul care trădează un infarct iminent

Un cardiolog atrage atenția asupra unui semn ignorat care...

Cutremur în România. Vezi în ce zonă a țării s-a resimţit seismul

România s-a cutremurat în această dimineață, la propriu. A...

Mic dejun complet și echilibrat. De ce medicii recomandă consumul acestor alimente naturale dimineața

Fructele și legumele sunt componente esențiale într-o dietă sănătoasă...

Citește și