Sari la conținut

Scandal la un SPITAL din București. Managerul a dat o petrecere cu hore și alcool chiar în spital: ”Dacă pacienții erau deranjați, sunau la poliție”

petrecere in spitalul coltea
sursa foto: Observator
petrecere spital

Spitalul Colțea din București este în centrul unui scandal de amploare. Recent, pe internet au fost publicate mai multe imagini și înregistrări video de la o petrecere care a fost organizată la spital. Cu toate acestea, directorul instituției a oferit explicații uimitoare, afirmând că nu a făcut nimic greșit.

După apariția pe internet a unor imagini și filmulețe de la o petrecere organizată la spitalul Colțea din Capitală, a pornit un uriaș scandal. Totuși, se pare că această petrecere cu hore și muzică grecească a fost organizată într-o clădire care aparținea spitalului, dar în care nu erau internați pacienți.

Petrecerea a fost organizată cu ocazia aniversării a 320 de ani de la înființarea spitalului. În prima parte a evenimentului a fost organizată o gală în cadrul căreia au fost acordate premii. Această gală a fost realizată din fondurile Fundației Spitalului Colțea, provenite din sponsorizări. Evenimentul s-a terminat cu un cocktail, organizat începând cu ora 19.30.

Directorul Spitalului Colțea, Bogdan Furtună, a căutat să dea toate argumentele cu putință pentru ca acest eveniment să nu-i tulbure pe pacienții spitalului. Acesta a motivat că petrecerea a avut loc într-o clădire total separată de zona medicală, într-o zonă administrativă.

În plus, Furtună apreciază că nu s-a întâmplat nimic în mod anormal, întrucât și clădirea în care a avut loc evenimentul este foarte bine izolată. Așadar, pacienții n-au fost deranjați de muzică. În schimb, managerul Spitalului Colțea a mai precizat că, în cazul în care pacienții s-ar fi simțit tulburați, ar fi sunat la 112.

petrecere in spitalul coltea
sursa foto: Observator

”Dacă pacienții erau deranjați, sunau la poliție”

„În cadrul acestei gale au fost decernate 12 premii pentru tinerii medici, au fost premiaţi decanii de vârstă, şefii secţiilor şi asistenţii medicali, iar la sfârşit evenimentul, după gală, evenimentul s-a încheiat cu un cocktail care a avut mai multe momente artistice. Medicii sunt oameni, trebuie să înţelegem acest lucru. Au nevoie nu numai să vadă suferinţă, au nevoie şi de un pic de relaxare.

Mai mult decât atât este izolată fonic. S-au făcut probe de sunet cu câteva ore înainte, ne-am asigurat că este totul ok. Haideţi să ne gândim la un lucru. Dacă prin absurd ar fi deranjat pacienţii, că ştim foarte bine cum sunt oamenii în general… s-ar fi făcut apeluri la 112!”, a declarat Bogdan Furtună, managerul Spitalului Colțea, potrivit Bugetul.ro.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel