Sari la conținut

Screloza, boala care este ACTIVATĂ de un virus periculos. „Vizarea acestui virus ar putea duce la descoperirea unui leac”

sm
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Scleroza Multiplă simptome

Scleroza multiplă este o boala progresivă, care afectează sistemul nervos central. Cauzele care îi determina declanșarea nu se cunoșteau până acum, dar ultimele cercetări arată că boala ce se credea că este autoimună este foarte probabil cauzată de virus.

Screloza, boala care este ACTIVATĂ de un virus periculos. „Vizarea acestui virus ar putea duce la descoperirea unui leac”

În acest context, oamenii de știință speră să dezvolte un tratament pentru vindecarea bolii ce afectează aproape 2,8 milioane de persoane pe glob.

Aproximativ 95% dintre adulţi sunt infectaţi cu virusul Epstein-Barr (EBV), care poate provoca şi alte boli, cum ar fi mononucleoza, conform Agerpres.

Studiul, publicat săptămâna aceasta în prestigioasa revistă Science, arată că acest virus este necesar pentru dezvoltarea sclerozei multiple, chiar dacă nu toate persoanele infectate dezvoltă boala.

Ipoteza este studiată de câţiva ani, dar a fost greu de demonstrat în special pentru că virusul este foarte frecvent, iar simptomele bolii nu se manifestă decât după aproximativ zece ani de la infectare.

Acesta este „primul studiu care oferă dovezi convingătoare de cauzalitate”, a spus Alberto Ascherio, autor principal şi profesor de epidemiologie la şcoala de sănătate publică a Universităţii Harvard.

„Este un pas important deoarece sugerează că majoritatea cazurilor de scleroză multiplă ar putea fi prevenite prin oprirea infecţiei cu virusul Epstein-Barr”, a adăugat el, citat într-un comunicat.

Alberto Ascherio: „Vizarea acestui virus ar putea duce la descoperirea unui leac”

Cercetătorii au urmărit timp de 20 de ani peste 10 milioane de tineri adulţi înrolaţi în armata americană, dintre care 955 au fost diagnosticaţi cu scleroză multiplă. Potrivit acestei lucrări, riscul de a contracta scleroza multiplă a crescut de 32 de ori după o infectare cu virusul Epstein-Barr, dar a rămas neschimbat după infectarea cu alţi viruşi.

Boala X

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Stanford, care au publicat un comentariu asupra studiului în revista Science, alţi factori, ca de exemplu genetica, ar putea juca un rol în dezvoltarea sau nu a bolii.

Scleroza multiplă este o boală autoimună a sistemului nervos central (creierul şi măduva spinării). Ea determină o perturbare a sistemului imunitar care atacă mielina, teaca folosită pentru a proteja fibrele nervoase.

Evoluând prin recurenţe, boala este foarte variabilă de la un pacient la altul, dar poate duce la sechele şi este una din cauzele frecvente de handicap la adulţii tineri.

Compania americană Moderna a anunţat săptămâna trecută că a început studiile clinice pe oameni a unui vaccin împotriva virusului Epstein-Barr.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel