luni, octombrie 26, 2020

Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (A.P.M.A) a trimis o scrisoare deschisă către Societatea Națională de Medicină de Familie (S.N.M.F), ca urmare a reacțiilor medicilor de familie apărute în spațiul public, în plină pandemie de coronavirus, când presiunea pe spitale este enormă.

Medicilor de familie le-a fost solicitat ajutorul pentru tratarea și monitorizarea cazurilor ușoare de COVID-19, ca aceste cazuri ușoare să poată fi tratate la domiciuliu. Nelu Tătaru a precizat că astfel sistemul sanitar va fi eliberat de povara persoanelor asimptomatice, infectate cu coronavirus, care aglomerează unitățile de primiri urgențe ale spitalelor COVID. El a adăugat că medicii de familie care îi vor monitoriza pe bolnavii de COVID-19, vor primi mai mulți bani de la Casa de Asigurări.

Citește și:

Medicii de familie, de cealaltă parte, solicită să fie consultați pentru gestionarea corectă și eficientă a situației epidemiologice și susțin că lipsa acestor consultări este una dintre cazurile evoluției din ultima perioadă. Într-un comunicat al Societății Naționale de Medicină a Familiei se arată că de la izbucnirea epidemiei medicii de familie au preluat sarcini foarte diverse, cele mai multe cu caracter de noutate. Potrivit documentului, în condițiile în care accesul pacienților non-COVID în spitale a fost practic blocat, iar cele mai ulte cabinete din ambulatoriile de specialitate s-au închis temporar, îngrijirile necesare acestor pacienți au fost transferate către medicii de familie.

Citește și:

Iată cum sună scrisoarea deschisă a medicilor specialiști de ambulator către colegii lor, medicii de familie.

Stimați colegi,

Purtăm aceeași bătălie. Avem aceiași adversari. Și inconștienți ne faultăm repetat. Să fie doar nebăgare de seamă? Să fie resentimente vechi ce scot capul atunci când nu este nevoie? Și medicii de familie și medicii specialiști din ambulatoriu tratează aceiași pacienți. Cei care nu au nevoie de spital, sau cei care nu pot ajunge la spital în vremurile tulburi ale pandemiei. Atunci când competențele unui medic de familie sunt depășite, pacientul merge la medicul specialist. Când agravarea unei boli depășește limitele competențelor profesionale ale medicului de familie, pacientul merge la medicul specialist. După care, se întoarce la medicul de familie. Este un proces natural. Ambele categorii au limite profesionale, care țin de pregătirea lor specifică. Nu este vorba de superioritatea uneia față de cealaltă.

Citește și:

Cu atât mai mult în vreme de pandemie, când accesul la spital este îngreunat, dacă nu chiar îngrădit, ar trebui ca această  colaborare să fie mai strânsă decât oricând. Din păcate, unele luări de poziție ale reprezentanților S.N.M.F. lezează prin neclaritatea exprimării, dacă nu chiar prin intenție declarată sentimentele medicilor specialiști din ambulatoriu. Nu, dragi colegi, noi NU am tras obloanele în starea de urgență. Doar ambulatoriile de spital au fost forțate să o facă. Noi am fost alături de voi, în cabinete. Noi ne-am îngrijit pacienții. Care sunt și ai voștri. Nu ca proprietate de listă, ci ca ființe aflate în nevoie care beneficiază de pregătirea noastră profesională. A amândurora.

Noi nu am primit nici măcar promisiuni de stimulente, nici ajutoare, cât de mici, de la minister, casă de asigurări sau primării în perioada stării de urgență. Nu am primit scutiri de impozit pe clădiri prin lege. Nici măcar valoarea punctului nu ne-a crescut atunci când v-a crescut vouă în 2019. Și nu avem nici capitație. Speram însă la mai multă solidaritate. La colegialitate. Noi nu v-am atacat niciodată. Nici măcar prin omisiune.

De aceea am fost surprinși când repetat, în luările de poziție ale reprezentanților dumneavoastră, ați spus că voi ați preluat întregul șoc al pacienților care nu au mai avut loc în spitale. Noi unde eram atunci? Nu în cabinetele de lângă ușa voastră? Nu împreună am avut grijă de pacienții cronici? Nu cardiologii, diabetologii, oftalmologii, ginecologii, etc. v-au ajutat în îngrijirea acelor pacienți?

Dragi colegi, noi trebuie să fim uniți. Cum spuneam, ducem aceleași lupte. Și pentru sănătatea oamenilor acestei țări, dar și cu autoritățile etern obtuze care ne guvernează.

Vă rugăm deci, fiți solidari. Nu ne mai subestimați, nu ne mai denigrați chiar și prin omisiune. Ar trebui poate, ca un semn de minimă politețe, să vă cereți scuze pentru ceea ce a fost o scăpare de limbaj și să mergem împreună mai departe ca doi parteneri care se respectă. Pe viitor nu mai uitați că suntem în aceiași barcă.

13/10/2020

Cu colegialitate,

Dr. Cosmin Alexandrescu

Președinte A.P.M.A.

Parteneri--