Sari la conținut

Se apropie Ziua Morților sau Luminația. Tradiții și superstiții pe care trebuie să le respecți în această zi mare de sărbătoare!

lumanare
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Ziua Morţilor, Ziua tuturor Sfinţilor, Luminaţia sau Luminaţiile, 1 Noiembrie este ziua în care se pomenesc morţii, ziua în care gândurile noastre se îndreaptă cu pioşenie către cei dragi care au trecut în nefiinţă. Ea este celebrată în foarte multe ţări creştine din lume. Credincioşii merg special la biserică şi la cimitir, curăţă mormintele şi le înfrumuseţează cu flori, în amintirea celor care cândva i-au însoţit pe drumul vieţii.

În noaptea de 1 noiembrie, fiecare mormânt devine un mic altar al luminii. Mii şi mii de  lumânări sunt aprinse în memoria celor trecuţi în eternitate. Se spune că de Ziua Mortilor porţile Tărâmului de Dincolo se deschid iar morţii vin să-i viziteze pe cei vii.

Tradiții și superstiții de Ziua Morților

Semnificaţia Zilei morţilor se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă tradiţia a fost preluată în timp şi de ortodocşi, luterani, calvini sau unitarieni. Unii credincioşi ortodocşi sărbătoresc Ziua Mortilor în prima sâmbătă din luna noiembrie.

Tradiții și superstiții de Ziua Morților

  • Se spune că în această zi importantă nu este indicat ca la mormântul cuiva drag să-și facă apariția cineva cu care s-a certat toată viața.
  • În Ziua Morților nu trebuie să fii zgârcit, nici egoist.
  • Trebuie să se împartă bucăți alese pentru pomenirea morților.
  • În această zi nu se spală haine și nici nu se muncește.
  • Nu este bine să te plângi și nici să fii supărat. Se spune că morții nu vor să îi vadă suferind pe cei pe care i-au lăsat în urmă.
  • De Luminația nu este bine să dai de pomană alcool înaintea unei mese calde.
  • În Ziua Morților, cimitirele se luminează de la flăcările lumânărilor aprinse în dreptul fiecărui mormânt. Cu această ocazie, la morminte se adună familii și prieteni și deapănă amintiri.
  • În anumite zone ale țării, se păstrează un obicei aparte. Până la răsăritul soarelui se duce apă proaspătă la morminte. Însă această rânduială este făcută doar de copii, căci se spune despre ei că sunt puri și au sufletele curate.
  • Pe lângă bucate alese, se spune că morților li se face și sete și este bine să li se dea de pomană și apă.
  • Tradiția spune că în această zi sfântă nu este bine să faci vizite în alte case, pentru a-ți merge bine tot anul.
  • În credința populară a românilor mai este cunoscută o noapte a celor morți, cea de pe data de 29 spre 30 noiembrie, denumită și Noaptea Sfântului Andrei, atunci când cei vii încearcă să se apere de strigoi prin obiceiul de a unge ușile și ferestrele cu usturoi.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel