Sari la conținut

Se închid iar resturantele? Cu ce propunere vine premierul Florin Cîțu?

sursa foto: arhivă Doctrul Zilei

Se închid iar resturantele? Premierul Florin Cîțu a făcut un anunț în cursul zilei de astăzi prin care dorește ca restaurantele care au încălcat legea impusă cu ocazia pandemiei de coronavirus să fie închise. Acesta a venit chiar și cu o propunere de lege.

Florin Cîțu a solicitat Ministrului de Interne intensificarea controalelor în restaurante

Premierul Florin Cîţu a precizat că a cerut ministrului de Interne, Lucian Bode, să intensifice controalele în restaurantele în care nu se respectă reglementările pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

”Am cerut ministrului de Interne să facă controale. S-au plătit amenzi. Din păcate, amenzile acelea de 6.000 de lei.

Am cerut în Parlamentul României să facă un amendament la proiectul de lege ca să putem să suspendăm activitatea. Dacă ai fost amendat o dată şi următoarea săptămână ai fost prins din nou legislaţia, atunci ţi se suspendă timp de două săptămâni autorizația. Deocamdată, nu am găsit suport în Parlament la colegi, dar voi continua.

Sunt ferm convins. Până acum nu i-am convins, dar se vor convinge că va creşte rata de cazuri pozitive”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Nu este momentul să ne relaxăm!

”Am văzut în ultimul timp că oamenii s-au relaxat foarte mult şi nu este momentul. Văd oameni pe stradă fără mască. Trebuie să purtăm mască în continuare în spaţii publice. Este nevoie să facem acest lucru. Dacă nu vrem să avem alte condiţii excepţionate, depinde doar de noi.

Nerespectarea regulilor va duce la situația de dinainte de relaxare

Când am relaxat condiţiile şi a început şcoala şi s-au relaxat condiţiile pentru restaurante, am spus că depinde de noi să rămânem aici. Dacă nu respectăm regulile, dacă restaurantele nu respectă regulile, va trebui să revenim la situaţia de dinaninte”, a subliniat Florin Cîţu.

”Cred în dialog. În loc să facă un protest împotriva Guvernului, pot să facă un protest împotriva colegilor. Ne consumăm energii şi încercăm să ne furăm singuri căciula, că noi vrem să schimbăm formula ca să cuprindem şi aceste restaurante care nu respectă regulile. Trebuie să respectăm toţi regulile pentru că până acum a funcţionat”, a afirmat Florin Cîţu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel