Sari la conținut

Se oferă locuințe de serviciu pentru cadrele medicale din acest oraș

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Se oferă locuințe de serviciu pentru medici. Criza personalului din sănătate se adânceşte. Managerii de spitale şi autorităţile locale caută disperaţi medici şi le oferă până şi locuinţe de serviciu, însă, oamenii nu se înghesuie să ocupe posturile.

Situaţia este cât se poate de gravă. Vorbim spre exemplu de municipiul Brăila, acolo unde criza de personal se simte acut. În spital sunt secţii care funcţionează în regim de avarie, potrivit observator.ro. 

Ce condiții trebuie să îndeplinească cei care vor locuințe de serviciu

La o unitate de primiri urgenţe este nevoie de încă cel puţin 10 medici. Sunt şi alte secţii unde criza de personal se simte.

La radiologie, la medicină internă sau la cardiologie nu există personal suficient, astfel că autorităţile şi conducerea spitalului încearcă să atragă medici tineri care să îşi dorească să lucreze în spital şi le oferă locuinţe de serviciu în blocul ANL, construit în acest scop, chiar lângă spitalul judeţean.

Acolo sunt 31 de apartamente, 18 dintre ele sunt ocupate în acest moment şi mai sunt 13 libere, 7 pentru medici şi 6 pentru asistente medicale.

Cei care solicită o astfel de locuinţă de serviciu trebuie să îndeplinească câteva condiţii simple: să aibă până în 35 de ani. Să nu deţnă o locuinţă în municipiul Brăila şi in acelaşi timp să lucreze în Spitalul Judeţean sau în cel de Pneumoftiziologie din Brăila.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel