luni, februarie 16, 2026
2.9 C
București

Se prelungeşte proiectul „Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente”. Care sunt condițiile

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat în sedinta din data de 25 octombrie prelungirea proiectului „Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente”, până în anul 2021.

Programul prevede acordarea unui sprijin financiar pentru efectuarea de teste genetice, în sumă de 17.000 lei/ beneficiar, pentru persoanele diagnosticate cu cancer de sân.

Proiectul a fost demarat începând cu luna septembrie 2018, pentru un număr aproximativ de 1000 de beneficiari. Utilitatea acestui program a fost deja recunoscuta si apreciata de medicii oncologi din Bucuresti, iar pacientele au putut beneficia de tratamente oncologice tintite.

Citeste si…

Menţionăm că până la data de 30 septembrie 2019, conform statisticilor, aproximativ 21% din numărul total de beneficiari s-au înregistrat în aplicaţia online, au depus dosarul şi au beneficiat de sprijinul financiar aprobat prin HCGMB nr. 309/14.06.2019.

În acest context, potrivit noilor modificări, bugetul multianual al proiectului va fi de 17.000.000 lei, pentru perioada septembrie 2018 – decembrie 2021, pentru aproximativ 1000 de beneficiari, nefiind generate noi costuri în procesul de implementare a proiectului.

În cadrul proiectului se decontează o procedură medicală de test molecular în valoare de 17.000 lei/beneficiar, sub formă de voucher pentru pacienții diagnosticați cu cancer de sân, care au indicație medicală eliberată de un medic specialist oncolog privind efectuarea de testare genetică.

Citeste si…

Criterii de eligibilitate:

– cancer de sân în stadii incipiente;

– îndeplinirea criteriilor medicale aprobate de societățile internaționale de oncologie privind testarea genetică;

– beneficiari, cetățeni ai municipiului București.

Testele oferă pacienților și medicilor informații suplimentare despre probabilitatea de reapariție a cancerului de sân în următorii 10 ani de la momentul diagnosticului și despre probabilitatea de răspuns la chimioterapie.

Citeste si…

Folosind testarea genetică, chimioterapia poate fi evitată la aproximativ 70% dintre femeile cu cancere în stadii incipiente cu anumite caracteristici.

În Franța și în Olanda, testarea genetică este acoperită prin sistemul de asigurări de sănătate.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Inteligența artificială, mai eficientă decât radiologii în screeningul cancerului de sân

Inteligența artificială devine mai eficientă decât radiologii în detectarea...

Un nou mod mult mai performant de depistare rapidă a cancerului de sân (STUDIU)

Se pare că modelele de inteligență artificială câștigă tot mai...

Citește și