vineri, mai 1, 2026
5.7 C
București

Se vând două companii din domeniul farmaceutic. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția

Se vând două companii din domeniul farmaceutic. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care MB Beteiligungs GmbH intenționează să preia companiile PlantExtrakt SRL și Plantmed SRL, a anunțat autoritatea de concurență.

MB Beteiligungs GmbH este o societate de tip holding, din Germania, membră a grupului ‘rețeaua natura’, care activează în domeniul dezvoltării, rafinării și amestecării tuturor tipurilor de ceai.

PlantExtrakt se ocupă cu fabricarea produselor farmaceutice de bază. În 2023, PlantExtrakt a preluat Plantmed, care comercializează cu ridicata produse farmaceutice.

Citeste si…

plantele
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

PlantExtrakt se prezintă ca primul producător român de extracte gemoterapice, singurul producător român de medicamente homeopate și un producător recunoscut pentru calitatea produselor fitoterapice, având 30 de ani de experiență în prelucrarea plantelor.

Parte a grupului Europlant, PlantExtract a raportat o creștere a business-ului cu 10,5% în 2023, comparativ cu anul anterior. PlantExtract a raportat o cifra de afaceri pentru 2023 de 39 807 865 lei, un profit de 7 566 298 lei și un număr mediu de 94 angajați.

„2023 a fost un an marcat de impredictibilitatea și volatilitatea mediului de business, iar mediul inflaționist generalizat a afectat piața pe care activăm. Cu toate acestea, consolidarea rezultatelor pentru brandurile tradiționale din portofoliu, lansarea de 6 noi produse și intensificarea parteneriatelor cu farmaciile și magazinele de produse naturale au avut un impact benefic în creșterea business-ului. De asemenea, orientarea tot mai intensă a consumatorilor către produse naturale destinate sănătății a contribuit la evoluția raportată anul trecut”, a declarat in 2024, Liviu Ungureanu, Managing Director PlantExtrakt.

PlantExtrakt operează propria unitate de producție în Rădaia, Cluj, și oferă un portofoliu diversificat, cuprinzând peste 170 de produse gemoterapice și fitoterapice şi o gamă amplă de medicamente homeopate (peste 3.000 de produse).

Plantamed este o societate care a avut cifra de afaceri de aproximativ 30 de milioane de lei și a raportat profit în ultimii ani până la preluarea acesteia de PlantExtract.

Citeste si…

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz.ro, www.infomonden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie, prevenție e.t.c.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și