Secretele bărbatului care a reușit să învingă cancerul de trei ori

Scott Stephens avea doar 23 de ani când a fost diagnosticat cu cancer prima dată. După șase ani de chimioterapie, tratamente experimentale și operații a decis sa-și schimbe stilul de viață. A început să facă exerciții fizice și să mediteze. Acum are 37 de ani și de 8 ani a scăpat de cancer.

Bărbatul care locuiește în Melbourne, Australia povestește că totul a început de la o aluniță. ”Am observat că o aluniță pe care o aveam pe coapsă și-a modificat forma. Am mers la dermatolog și în urma mai multor teste am fost diagnosticat cu melanom, o formă gravă de cancer de piele”. Medicii l-au operat și i-au spus apoi că e în regulă.

”Șase luni mai târziu am observat că ganglionii din zona inghinală mi s-au mărit. Mi-am făcut o biopsie și am descoperit că am melanom. Am făcut o mulțime de teste, operații, mi s-au scos ganglionii din zona inghinală”, a adăugat Scott. Medicii i-au recomandat să încerce un tratament experimental timp de 12 luni. ”Mă simțeam foarte rău la început, aveam febră, greață, însă era suportabil. A trebuit să renunț la servici pentru că nu mai puteam să stau mult timp în picioare, dar mi-am continuat viața, m-am căsătorit, mi-am cumpărat o casă”, a spus bărbatul.

Însă reîntoarcerea la normalitate nu a durat prea mult pentru Scott. După ce s-a întoprs din luna de miere a descoperit că melanomul recidivase. ”A fost foarte dificil. Medicii mi-au spus că chimioterapia nu dă rezultate în cazul melanomului așa că a trebuit să mă operez. Au apărut complicații și a fost nevoie de încă o intervenție chirurgicală. Apoi un prieten mi-a spus de  Gawler Foundation. M-am înscris și acolo am învățat despre importanța alimentației și a exercițiilor fizice”.

Așa că australianul a decis să arunce carnea și berea din frigider și să înceapă să bea sucuri de vegetale și să meargă mai mult pe jos. Însă după trei luni a a aflat că se răspândise din nou, cancerul. Așa că a început să facă chimioterpie, dar efectele adverse erau insuportabile. A slăbit 10 kilograme într-o săptămână și a descis să întrerupă tratamentul.

”Am decis să am singur grijă de mine și să nu mai fac chimioterapie. După trei luni în care am mâncat sănătos, am făcut sport și am meditat, tumora nu se micșorase, dar vestea bună e că nici nu se mărise, stagnase”.

Scott a intrat însă în depresie, iar tumora s-a mărit din nou, A fost nevoie iar de operație și de alte tratamente. ”La un moment dat am decis să mă opresc. Mi-am spus că eu cred în puterea naturală a organismului de vindecare și că nu mai vreau să aud de niciun medicament. Am început să fac exerciții ușoare, să meditez și să mănânc sănătos”.

Trei luni mai târziu a mers la doctor pentru un control. Doctorul a fost uimit să vadă că tumora dispăruse. ”Am scăpat de cancer de opt ani și încă duc o viață sănătoasă. Meditez în fiecare zi, practic Qi Gong, țin o dieta vegetariană și merg pe jos în fiecare zi”.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

34 de minute ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

o oră ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

2 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

2 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

3 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic