Secretele celorlalți care ne sunt dezvăluite sunt informații pe care ar trebui să le păstrăm pentru noi și să nu le mai spunem la rândul nostru. Cei care aleg să verbalizeze aspecte atât de intime și de delicate o fac pentru că sunt copleșiți de emoții, sunt speriați sau le este greu să sintetizeze și să înțeleagă de ce li se întâmplă diverse lucruri.
Discreția este importantă pentru că atunci când cineva alege să împărtășească un secret este vulnerabil, iar atunci când profităm de vulnerabilitatea unei personae, de fapt, ne arătăm cele mai meschine laturi ale propriului comportament. Când alegem să fim discreți cu secretele celor din jurul nostru, de fapt, sunt situații când ne mulțumim cu informația pentru că așa ne simțim mai conectați sau mai informați și pentru că, în timp, am învățat să punem integritatea mai presus de micile interese pe care le-am avea.
Cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi sfârșesc prin a spune cel puțin unei alte persoane secretul pe care trebuia să-l păstrăm pentru noi, ceea ce pe termen lung ne poate afecta încrederea în propria persoană, având în vedere că nu am fost capabili să păstrăm secretul și, pe de altă parte, ne poate deteriora relațiile cu cei din jur, în cazul în care informația ajunge să fie publică.
În medie, o persoană are cel puțin 13 secrete pe care le păstrează cu sfințenie. Fie că este legat de o atracție sexuală față de o persoană nepotrivită, de dorința de a avea funcția unei persoane cunoscute sau pur simplu suntem la curent cu bârfele de la locul de muncă ori cu destăinuirile prietenilor – suntem nevoiți să „învățăm” să păstrăm secrete.
Sunt multe categorii de secrete, însă din punctul meu de vedere există două mari categorii din care derivă alte categorii mai mici. Cu alte cuvinte, putem spune că avem secrete personale și secretele celor apropiați nouă. Când vorbim de secrete personale, atunci propria persoană este în centrul acțiunii și este important să știm să ne asumăm din ceea ce suntem dispuși să verbalizăm despre noi.
Secretele ne pot afecta sănătatea. Când ne odihnim, mintea tinde să se rătăcească în situații nerezolvate în trecut sau să facă presupuneri despre ce lucruri rele ar putea să se întâmple în viitor. Pentru că scopul principal al creierului este de a ne proteja, acesta tinde să se aplece și atunci când ne este teamă să nu ne dăm de gol sau atunci când suntem nevoiți să mințim ca să reușim să păstrăm respectivul secret.
Teoria psihologului Daniel Wegner despre suprimarea gândirii spune că, atunci când încercăm să nu ne gândim la ceva, deseori ajungem să ne gândim mai mult la asta. Iată ce putem face ca să nu mai fim tentați să vorbim despre secretul pe are îl avem:
Putem să scriem într-un jurnal;
Putem să îl scriem pe o foaie de hârtie și apoi să-i dăm foc;
Putem să vorbim în oglindă cu propria persoană despre respectivul secret;
Putem să împărtășim respectivul secret cu animalul de companie; Un secret este în siguranță atunci când ne spovedim și atunci când vorbim cu un psihoterapeut, pentru că con fidențialitatea este garantată.
