Categories: Stil de viaţă

S-a apucat de sport la 50 de ani, iar la 88 arată incredibil

Din cuprinsul articolului

Secretul tinereții pare să fie mișcarea. Nahida Abden, o femeie în vârstă de 88 de ani arată incredibil de bine pentru vârsta ei. E instructor de fitness și spune că s-a apucat de sport la 50 de ani din cauza unor dureri de genunchi, potrivit dwstories. 

”Am început să fac sport când medicul mi-a spus că pot scăpa de dureril de genunchi făcând mișcare. Prima dată când am ajuns la sală eram foarte timidă. Am mers împreună cu cumnatul și cu nepotul meu. A fost dificil la început, stăteam cât mai în spate. De fiecare dată când instructorul ne cerea să facem ceva, eram foarte timidă,” povestește Nahida.

Secretul tinereții e mișcarea

Cu toate că a fost greu la început, a continuat să facă sport până când a devenit ea însăși instructor. De atunci a început să ajute, la rândul ei, alte femei să se mențină în formă.

Soțul Nahidei a murit în urmă cu mai bine de 40 de ani și nu s-a recăsătorit niciodată. Are patru copii, dintre care cel mai mare are 60 de ani. Cu toții trăiesc în străinătate.

”Pentru toți cei care cred că s-au născut ca să mănânce, să bea, să muncească, să doarmă și să fie epuizați, acest lucru este foarte greșit. Sportul te ajută să descoperi că se adaugă ceva la această viață” a adăugat ea.

 

Recent Posts

Doliu în lumea cinematografică. Celebrul actor din filmul Titanic s-a stins din viață

Actorul Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din Titanic și Stăpânul inelelor, a murit la vârsta…

22 de minute ago

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

10 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

11 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic