Categories: Ştiri sănătate

Ședință de Guvern. Declarațiile la cald ale Premierului Florin Cîțu: revenim la normalitate

După cum ne-a obișnuit, săptămânal Premierul Florin Cîțu realizează ședință de Guvern prin care aduce update-uri prinvind situația pandemică din România.

Veștile bune continuă, numărul persoanelor testate pozitiv scade zilnic, nu mai sunt județe în zona galbenă”, a adăugat premierul.

Principalele declarații:

„Am asigurat-o pe doamna președintă că acesta este guvernul care va face reformă. Creșterea economică peste media UE, reducem deficitele bugetare, l-am asigurat pe domnul vicepreședinte că rămânem pe strategia de scădere.

În același timp, important este ca această componentă a PNRR să fie în strategie. Are și o componentă de împrumuturi, pe care foarte multe țări nu au asumat-o în întregime. Rolul meu a fost să conving că avem capacitatea să folosim toți banii. România are nevoie de aceste resurse.

Rămânem pe plan, depunem PNRR cu toată suma, 29 mld. De euro. Reformele la care ne-am angajat rămân, este și reforma pensiilor care va fi demarată perioada următoare. Are rolul de a asigura sustenabilitatea. Mai este o reformă fiscală care să asigure creșterile bugetare. Obiectivul meu clar este să nu introducem și nici să nu creștem taxe.

Se poate, am arătat că se poate și în perioada de criză, vom arăta și în perioada de creștere. Mai avem reforma salarizării, cu componentă de performanță și venit. Reducerea emisiilor, trecerea la energia verde, toate acestea au fost prezentate și rămân.

Toți miniștrii trebuie să lucreze 24 de ore pe zi zilele viitoare pentru a ne asigura că totul e perfect când depunem. Ca să mă asigur că avem progres. Tot cabinetul va fi implicat în această perioadă.

Campania de vaccinare continuă, miniștrii, secretarii de stat, toți ies în stradă pe 22 mai pentru susținerea campaniei de vaccinare. Tot atunci e și finala Cupei României, sper să ajung și eu. Joacă Craiova deci s-ar putea să fiu și eu acolo.

Veștile bune continuă, numărul persoanelor testate pozitiv scade zilnic, nu mai sunt județe în zona galbenă.”

Până astăzi, 13 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.069.770 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), conform Grupului de Comunicare Strategică.

1.020.194 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 953 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Recent Posts

Medic: Nici cea mai grasă carne nu îți va crește colesterolul dacă o mănânci cu asta

Friptura de miel este vedeta zilei de Paște și este nelipsită de pe mesele românilor…

2 minute ago

„Sfârșitul rasei umane”: Previziunea dramatică a lui Stephen Hawking care se adeverește deja

Stephen Hawking a fost unul dintre cei mai influenți oameni de știință din lume. Teoriile,…

32 de minute ago

Atenție! Cine nu ar trebui să mănânce OUĂ! Pot fi dăunătoare

Ouăle sunt unul dintre alimentele preferate din meniul familiei, însoțind micul dejun și orice tip…

o oră ago

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

2 ore ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

2 ore ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic