Sari la conținut

Ședință oficială: va redeveni obligatorie masca de protecție? Iată ce spun autoritățile

Elevi cu mască

Astăzi, în Capitală, se va întruni Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti, pentru a discuta posibilitatea de reintroducere a obligativității purtării măștilor de protecție. Potrivit Pefectului Capitalei, Alin Stoica, această măsură se va aplica pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul școlilor.  Acesta justifică necesitatea măștii datorită aglomerației ce se va crea în jurul instituțiilor de învățământ.

„Este necesară, deoarece știm că în jurul școlilor se vor crea aglomerări începând cu data de 13, de când programul va fi fizic. Părinții își aduc și își iau copiii de la școală și întotdeauna se creează aglomerări. Asta înseamnă o probabilitate mai mare de transmitere a virusului și de aceea este necesară această măsură”, a spus Stoica, înainte de ședința CMSU.

Măsura ar putea intra în vigoare din 13 septembrie, atunci când elevii se întorc în bănci.

În București, incidența cazurilor de COVID pe ultimele 14 zile a depășit 1 la mia de locuitori.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat,  că până la 6 la mie rată de infectare, toate creşele, gradiniţele şi şcolile funcţionează cu prezenţă fizică, iar după depăşirea acestui prag, rămân deschise doar creşele şi grădiniţele şi toţi elevii trec în online, cu excepţia învăţământului special. Ministrul a anunţat că a fost elaborat ordinul comun cu Ministerul Sănătăţii privind măsurile pentru începerea şcolii, dar va fi semnat după avizul CNSU.

Ministrul demisionar al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a precizat că, în eventualitatea apariţiei unui caz de COVID-19 într-o clasă, în cazul celor de până la clasa a 6-a, copiii trec în online 14 zile, cu posibilitatea testării la 8 zile şi a reîntoarcerii la cursuri, dacă testele sunt negative, iar în cazul celor din clasele mai mari, copiii vaccinaţi sau care au trecut prin boală pot continua să înveţe faţă în faţă. Purtarea măştii în curţile şi în aer liber aferente şcoli nu e mai obligatorie, cu excepţia festivităţii de deschidere a şcolii.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel