marți, martie 17, 2026
13.6 C
București

Semnal de alarmă: Un obicei inofensiv crește cu 56% riscul de infarct

Un studiu amplu, realizat pe aproape 89.000 de persoane, semnalează un factor de risc neobişnuit pentru infarctul miocardic. O echipă de la cercetători de la Flinders University din Australia a descoperit că un obicei în aparenţă inofensiv – dormitul cu lumina aprinsă – ar putea avea consecințe grave asupra sănătății inimii.

Potrivit studiului publicat în revista JAMA Network Open, expunerea la lumină artificială pe timpul nopții este asociată cu un risc semnificativ mai mare de afecțiuni cardiovasculare, principalele cauze de deces la nivel mondial.

Astfel, s-a constatat că persoanele care dormeau în camere intens iluminate, comparabile cu cele în care rămâne aprinsă o plafonieră, prezentau un risc cu 56% mai mare de insuficiență cardiacă, 32% mai mare de boală coronariană și 28% mai mare de accident vascular cerebral.

Citeste si…

Participanţii la studiu, cu o vârstă medie de 62 de ani, au purtat timp de o săptămână dispozitive care le-au monitorizat expunerea la lumină în intervalul 00:30–06:00. Starea lor de sănătate a fost apoi urmărită pe o perioadă de aproape nouă ani.

Rezultatele au evidențiat o legătură clară între expunerea crescută la lumină în timpul somnului și riscul de infarct miocardic, fibrilație atrială sau alte tulburări cardiace. Cercetătorii au mai observat că femeile sunt mai predispuse la insuficiență cardiacă și boală coronariană, în timp ce persoanele mai tinere prezintă un risc mai mare de fibrilație atrială, relevă sursa citată de CNN.

Citeste si…

Cum afectează sănătatea inimii lumina din dormitor

Chiar și o sursă slabă de lumină poate inhiba secreția de melatonină, hormon esențial pentru reglarea somnului. Această perturbare a ritmului circadian afectează metabolismul, crește tensiunea arterială și favorizează inflamațiile cronice, principalii factori implicaţi în apariția bolilor cardiovasculare.

Alte cercetări au arătat că expunerea prelungită la lumină nocturnă afectează celulele endoteliale ale arterelor, crescând riscul de formare a cheagurilor de sânge, infarct sau accident vascular cerebral.

Specialiștii recomandă reducerea treptată a expunerii la lumină artificială cu cel puțin patru ore înainte de culcare. Printre măsuri se numără oprirea ecranelor care emit lumină albastră, stingerea luminilor inutile și folosirea becurilor cu lumină caldă.

Citeste si…

În dormitor, este indicată utilizarea draperiilor opace, a măștilor pentru ochi și evitarea ceasurilor luminoase. Dacă stingerea completă a luminii nu este posibilă, se poate folosi o lumină slabă roșiatică, care afectează cel mai puțin secreția de melatonină.

Medicii atrag atenţia că şi persoanele tinere sunt expuse riscului, în contextul în care cazurile în rândul persoanelor sub 50 de ani au crescut cu aproape 20% în ultimii patru ani, potrivit statisticilor.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

„Pierderea vederii poate fi prevenită”. Terapia inovatoare care reduce riscul pentru mii de români

O terapie inovatoare pentru afecțiuni oculare grave este acum...

„Creșteri spectaculoase” la prețul carburanților. Ministrul Finanțelor: „Ne îngrijorează situația

Românii au parte de vremuri grele. Prețurile la carburanți...

Studiu: Rezistența la insulină, factor de risc pentru 12 tipuri de cancer

Deși este strâns asociată cu obezitatea, rezistența la insulină...

Cel mai mare păcat în Postul Paștelui: ce nu ai voie să faci sub nicio formă

Postul Paștelui este considerat cel mai aspru și mai...

Băutura banală care poate declanșa psoriazisul la femei: doar două pe săptămână cresc riscul

Consumul de alcool, chiar și în cantități considerate moderate,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și