Sari la conținut

Semne că ai de-a face cu un narcisist. Cât de grav este narcisismul

Narcisistul e magnetic, irezistibil și atrăgător, dar tot tulburare psihică se cheamă afecțiunea sa. Cum îl reperezi? Semne și simptome care îl dau de gol.

Psihologii avertizează de ceva timp că turburarea de tip narcististă este din ce în ce mai răspândită mai ales în ultimii ani, de când telefoanele inteligente ne-au acaparat pe de-a întregul. Confirmările pe care le doresc narcisiștii din mediul online sporesc intensitatea acestei tulburări.

Narcisistul. Admirația gâdilă orgoliul oricui și din ce primești, de aceea vrei mai mult. Este natural și frumos să simți admirația semenilor tăi, însă de aici și până la a-ți dori constant demonstrația aprecierii celor din jur și chiar a străinilor e doar un pas.

Sunt momente in care ne scoatem în evidență și ne laudăm singuri. Însă, atunci când  încrederea de sine depășește o limită, după care devii manipulativ și exigent, s-ar putea să fie nevoie să îți revizuiești atitudinea.

DE UNDE VINE DENUMIREA? CINE A FOST NARCIS

În mitologia greacă, Narcis era un tânăr vânător de o frumusețe deosebită – fiul ninfei Liriope și al zeului fluvial Cefis – dar de o mândrie fără seamăn, care-l împingea să umilească orice muritor ce se îndrăgostea de el.

Narcisistul. Deși era înconjurat de dragostea și admirația celor care îl întâlneau, Narcis rămânea indiferent la atențiile și propunerile amoroase. De frumosul tânăr s-a îndrăgostit nebunește nimfa Echo, însă și ea a fost respinsă și s-a stins de durere, văzând că dragostea ei nu era împărtășită. Nemesis hotărăște să îl pedepsească pe Narcis, făcându-l să își vadă chipul în apa unui izvor. Tânărul s-a îndrăgostit de acea imagine, murind de durere, fiindcă nu ajungea la tânărul din apă.

Narcisistul. În opinia celebrului hipnoterapeut Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, tulburarea narcisică de personalitate este o tulburare mentală care afectează aproximativ 1% din populație, cu o prevalență mai mare la bărbați decât la femei. Se caracterizează printr-un sentiment umflat de importanță de sine, o lipsă de empatie față de alții și o mare nevoie de admirație.

“Definiția distinctivă a tulburării de personalitate narcisistă este grandiozitatea – sentimentul exagerat de importanță de sine. Dacă trăiești cu această tulburare, e posibil să fii preocupat de putere, de prestigiu, de vanitate și să consideri că meriți un tratament special din partea celor din jurul tău. Tulburarea narcisistică de personalitate nu trebuie confundată cu o înaltă încredere în sine și cu o  stimă de sine crescută. Cei cu o stima de sine înaltă pot fi încă umili. Dacă trăiești cu o tulburare de personalitate narcisistă, ești probabil egoist, lăudăros și ignorant față de sentimentele și nevoile altora. Mult timp s-a crezut că indivizii care suferă de tulburare de personalitate narcisistă arată o înaltă stimă de sine la suprafață, însă în adâncul lor sunt foarte nesiguri. Această teorie susține că atitudinea de superioritate și încrederea de sine exagerată sunt folosite pentru protecția unui interior foarte sensibil. Studiile recente reduc teoria anterioară și acum indică faptul că, dacă suferi de tulburare de personalitate narcisistă, e posibil să ai cu adevărat o stimă de sine crescută – atât la suprafață, cât și în interior”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.

Narcisistul. 17 semne și simptome care indică prezența narcisismului

În practica de specialitate, hipnoterapeutul Eugen Popa a identificat nu mai puțin de 17 semne care indică o tulburare de personalitate narcisistă, după cum urmează:

  • Își ocupă mintea cu fantezii ale unui succes nelimitat, povești de iubire ideale, putere, frumusețe, inteligență
  • Convingerea că este o persoană importantă care ar trebui să se asocieze numai cu persoane cu statut ridicat
  • Așteptări foarte mari ca toate dorințele și cerințele să îi fie împlinite
  • Nevoie de admirație constantă
  • Exagerarea realizărilor, aptitudinilor, talentelor
  • Este sigur că are întotdeauna dreptate
  • Este invidios și are o credință exagerată că ceilalți îl invidiează
  • Își stabilește obiective nerealiste
  • Are așteptări mari în ceea ce-l privește
  • Convingerea că nimeni nu ar trebui să-i pună la îndoială judecata
  • Profită de ceilalți pentru a avansa în viață și / sau pentru a obține ceea ce își dorește fără nicio remușcare față de cei de care s-a folosit pentru a ajunge acolo
  • Arogant, înverșunat
  • Ușor de rănit atunci când este respins
  • Insensibil la sentimentele altora
  • Mereu în căutare de putere
  • Răspunde criticilor cu rușine, furie și umilință
  • Devine imediat foarte gelos

Ne îndrăgostim inițial de narcisiști, dar ajungem să-i disprețuim

“Adesea, persoanele sunt inițial atrase de cei cu tulburare de personalitate narcisistă. Aceste persoane pot fi la început magnetizante, și e posibil să te simți atras de încrederea, asertivitatea și entuziasmul cu care pare că te înconjoară o persoană cu tulburare de personalitate narcisistă. Cu toate acestea, când începi să cunoști persoana în profunzime, poți începe să disprețuiești aceleași trăsături care te-au atras inițial la persoană. Tulburarea narcisică este mult mai frecventă decât se crede, și asta pentru că cei mai mulți dintre cei care suferă de narcisism se ascund în public și se arată doar acasă, în cuplu și familie”, conchide hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel