Sari la conținut

Serviciile medicale de care vor beneficia neasigurații de la 1 iulie

medic
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Servicii medicale digitalizate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că începând de luni, 1 iulie, persoanele neasigurate vor avea acces la diverse servicii medicale care până acum nu au fost incluse. Scopul este depistarea unor afecțiuni grave precum cancerele, hepatitele B și C, iar în cazul femeilor însărcinate, HIV/SIDA.

Principala noutate a modificărilor și completărilor Contractului-cadru[1] care vor intra în vigoare de la 1 iulie a.c. va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate și neasigurate, pe principalele paliere de asistență medicală, în scopul depistării unor afecțiuni grave, respectiv cancerele, hepatitele cronice B și C, iar la gravidă și HIV/SIDA. Astfel:

„În asistența medicală primară se prevede ca medicii de familie să poată trimite și persoanele neasigurate la analize și la consultații de specialitate decontate de casa de asigurări de sănătate, în cazul în care suspicionează că respectivul pacient ar putea avea o boală oncologică.

Tot medicii de familie vor putea emite bilete de trimitere și pentru persoanele neasigurate, în vederea testării acestora pentru virusurile hepatitice B și C, precum şi pentru virusul HIV la gravidă, analizele respective urmând de asemenea să fie decontate de CAS. Dată fiind gravitatea acestor boli, este imperios necesar să se detecteze cât mai curând cazurile de infectare cu virusurile respective, pentru a se lua măsurile medicale necesare, persoanele depistate ca infectate urmând să beneficieze de acces la terapiile specifice.

Urmare a consultațiilor preventive din pachetul minimal din asistența medicală primară, medicii de familie vor emite pentru persoanele neasigurate bilete de trimitere pentru investigații paraclinice”, se arată în comunicatul de presă al CNAS.

Alte servicii de care beneficiază persoanele neasigurate

analize
Sursa foto: pexels.com

De asemenea, neasigurații vor beneficia și de servicii în asistența medicală ambulatorie de specialitate clinică.

„Și în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate clinică se vor acorda servicii persoanelor neasigurate pentru depistarea și confirmarea diagnosticului de afecțiune oncologică, respectiv consultații, proceduri diagnostice și servicii medicale în scop diagnostic-caz. Medicii de specialitate din ambulatoriu vor putea de asemenea emite bilete de trimitere la analize și către unitățile sanitare cu paturi, pentru spitalizări de zi, în vederea confirmării afecțiunii oncologice.

În scopul lărgirii accesului pacienților, atât asigurați cât și neasigurați, la serviciile complexe de tip diagnostic-caz din ambulatoriu, se va renunța la condiția impusă furnizorilor care efectuează astfel de servicii de a avea atât ambulatoriu de specialitate clinic, cât şi structură de spitalizare de zi în specialitatea respectivă. Excepție fac furnizorii care contractează tipuri de servicii pentru care este absolut necesară această condiție, cum ar fi, de exemplu, serviciile în scop diagnostic-caz acordate gravidelor cu risc crescut.

Totodată, se creează posibilitatea ca unele servicii medicale în scop diagnostic-caz să se poată acorda de unități medicale mobile și caravane medicale, pentru a permite accesul persoanelor din zone izolate la servicii de depistare precoce a afecțiunilor oncologice, precum cancerul de sân și col uterin.

Corelat cu noutățile din pachetele de servicii de la nivelul asistenței primare și de specialitate din ambulatoriul clinic, furnizorii de servicii paraclinice vor putea efectua și deconta analizele prescrise pentru persoanele neasigurate pe biletele de trimitere emise de medicii de familie și de medicii specialiști, iar unitățile spitalicești vor putea deconta serviciile de spitalizare de zi acordate persoanelor neasigurate cu suspiciune de afecțiune oncologică, pentru confirmarea diagnosticului.

Reamintim că deja există prevăzută în legislație posibilitatea includerii persoanelor neasigurate în programele naționale de sănătate după confirmarea diagnosticului respectiv, aceste persoane fiind totodată asigurate fără plata contribuției, dacă nu realizează venituri”, mai este precizat în comunicatul cu pricina.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel