Sari la conținut

Sfânta Maria Mică, Nașterea Sfintei Maria. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru spor și alungarea problemelor

Nașterea Sfintei Maria este cinstită în fiecare an pe 8 septembrie, fiind prima sărbătoare mare a noului an bisericesc și primul dintre cele patru praznice închinate Maicii Domnului.

Nașterea Fecioarei Maria are o importanță deosebită pentru lumea creștină și evenimetul religios este sărbătorit cu mare fast de credincioșii ortodocși.

Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare a bucuriei

De sute şi sute de ani, în jurul acestei sărbători duhovnicești s-au împletit o mulțime de tradiții și obiceiuri care s-au transmis din generaţie în generaţie.

În tradiţia populară intervalul 7-9 septembrie este cunoscut sub denumirea de „zilele sacre” sau „cercurile Sfintei Mării”. De aceea, femeile care vor să nască uşor este bine să se roage Fecioarei Maria şi Drepţilor părinţi Ioachim şi Ana, prăznuiţi în ziua de 9 septembrie, pentru „dezlegare uşoară a pântecului”.

La fiecare praznic, ”zilele sacre” trebuie cinstite prin rugăciune, însoţite de fapte bune. În această zi se împart ofrande săracilor : struguri, nuci şi pâine preparată în casă. Gospodarii împlinesc această tradiţie pentru ca în familiile lor să se adune sporul până la recolta viitoare, iar membrii familiei să fie sănătoşi, scrie site-ul ortodoxia.me.

În dimineaţa sărbătorii, se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului și membrii familiei o roagă pe ocrotitoarea tututor credincioșilor să le dăruiască sănătate şi să le binecuvânteze căminul cu sănătate și cu roadele recoltei adunate în acest an.

În ziua praznicului, creştinii păstrează tradiția de a aduce la biserică, pentru a fi sfinţite, pâine, fructe şi lumânări. După slujba de sfinţire, credincioșii împart aceste ofrande binecuvântate copiilor şi săracilor, rugând-o pe Maica Domnului să aducă în familia lor : spor, armonie şi sănătate.

Pentru însănătoșire se respectă tradiţia „Cozonacul Maicii Domnului”

Mai ales în Sudul ţării, se păstrează o veche tradiţie cunoscută sub numele de „ Cozonacul Maicii Domnului”. În ajunul sărbătorii, persoanele bolnave trebuie să prepare un cozonac cu multe arome şi stafide și să-l rumenească în cuptor. După aceea, bolnavul trebuie să împlinească un ritual: rupe cozonacul în două bucăţi: o parte o aruncă în curtea casei, iar cealaltă o mănâncă el. Pentru boală un cozonac, pentru mine vindecare şi sănătate!”

În calendarul popular, praznicul Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă, deorece în această zi se sfârşeşte vara şi toamna îşi anunţă prezenţa. Rândunelele pleacă spre ţări mai calde, iar şerpii şi gândacii se ascund în pământ, speriaţi de schimbarea vremii, care se răceşte.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel