Sari la conținut

Sfânta și Marea Marți și pilda celor zece fecioare

Sfânta și Marea Marți din Săptămâna Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos este dedicată pildei celor zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.

Pilda celor zece fecioare a spus-o Mântuitorul pentru a ne îndemna spre milostenie şi în acelaşi timp spre a ne învăţa să fim cu toţii gata înainte de sfârşitul vieţii.

Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei – şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr mare – dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei, Domnul spune pilda aceasta, potrivit doxologia.ro.

Pilda fecioarelor din Săptămâna Patimilor dorește să îndemne oamenii să vegheze necontenit şi să fie gata să iasă în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.

Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi, ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemanată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunți. Pentru acest lucru, Hristos vine ca Mire la Judecata de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere: „De aceea și voi fiți gata, ca în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel