Sari la conținut

Sfântul Ioan Botezătorul, ocrotitorul celor aflați în mare necaz. Cine nu face acest lucru pe 7 ianuarie va fi supărat tot anul

Sfântul Ioan Botezătorul. Pe 7 ianuarie, crestinii ortodocsi sarbatoresc Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, numit “Înaintemergătorul Domnului” pentru ca a anuntat venirea lui Hristos.

In aceasta zi de sarbatoare nu lipsesc nici traditiile si obiceiurile populare, Iordanitul femeilor sau obiceiul Vergelului fiind doar doua dintre ele. Traditia din stramosi spune ca, in dimineata Sfantului Ion, este bine sa te stropesti cu agheasma pentru a fi ferit de boli tot anul.

Citește și: Cele mai creative și amuzante urări de Sfântul Ioan

Cine nu se veselește azi va fi trist tot anul

Totodată, ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului. Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

Tradiții de Sfântul Ioan Botezătorul

Torontoiul sau Iordanitul femeilor este un obicei vechi, specific sarbatorii de Sfantul Ion, insa din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna.

Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna. “Iordănitul femeilor”, care este, de fapt, o petrecere a nevestelor. Femeile se adună la o gazdă, unde aduc fiecare alimente și băutură, apoi petrec până dimineața, spunând că se “iordănesc”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel