Sari la conținut

Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul bolnavilor de CANCER. Cea mai puternică rugăciune tămăduitoare

Sfantul Nectarie de la Eghina
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Sfantul Nectarie de la Eghina

Sfântul Nectarie din Eghina, vindecătorul bolnavilor de CANCER. Cea mai puternică rugăciune tămăduitoare

Pe 9 noiembrie, creștinii ortodocși îl preacinstesc pe Sfântul Nectarie din Eghina, cel care aduce alinare bolnavilor de cancer sau femeilor care nu pot avea copii.

Sf. Nectarie, ierarhul din insula Eghina s-a născut în apropiere de Constantinopol și a fost considerat făcător de minuni încă din timpul vieții.

Cu o dragoste nemărginită față de oameni, acesta a vindecat bolnavii, a ascultat rugăciunea femeilor care nu puteau avea copii și le-a adus speranța în suflet celor copleșiți de probleme. Din acest motiv, Sf. Nectarie a fost numit „Taumaturgul”, adică „Vindecătorul.”

Smerit și răbdător, Sf. Nectarie a întemeiat o mănăstire în insula Eghina, foarte aproape de Atena. Nici suferințele trupești nu l-au ocolit, taumaturgul luptând de-a lungul vieții cu o boală grea care avea să îi aducă sfârșitul.

Cunoscută de toți credincioșii, rugăciunea către Sf. Nectarie este tămăduitoare și face minuni dacă este rostită din inimă. Taumaturgul de la Eghina a rămas în inimile creștinilor ca unul dintre marii eroi ai Bisericii, care și-a dedicat viața celor aflați în suferință.

Sfântul Nectarie 2022. Pelerinaj la Mănăstirea Radu Vodă

Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina are loc un pelerinaj la Mănăstirea Radu Vodă din București.

Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina se sărbătorește în fiecare an la data de 9 noiembrie, iar o parte din moaștele Sf. sale se regăsesc la Mănăstirea Radu Vodă din București.

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie este un bun prilej de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din Capitală, care vin în fiecare an să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, făcătorul de minuni și vindecătorul de cancer.

Cinstitele moaște ale Sfântului Nectarie vor rămâne în baldachinul exterior al Mănăstirii Radu Vodă până miercuri seara, urmând a fi băgate în biserică, după ce se vor închina toți pelerinii.

Cea mai puternică rugăciune tămăduitoare către Sfântul Nectarie din Eghina

Sfântul Nectarie este unul dintre cei mai iubiți sfinți, mai ales pentru minunile pe care le-a săvârșit în timpul vieții. A vindecat bolnavi de cancer, a alinat suferința celor cuprinși de disperare, fiind considerat sfântul dragostei și al înțeleptelor sfaturi duhovnicești.

Rugăciunea către acest sfânt are puteri taumaturgice, ajutând credinciosul să treacă peste problemele vieții fără să își piardă credința în Dumnezeu.

În această zi credincioșii pot rosti cea mai puternică rugăciune, despre care se spune că este vindecătoarea tuturor bolilor grele.

„O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, pri­mește a­ceastă puțină rugăciune de la noi, nevred­nicii robii tăi, căci către tine, ca la un ade­vărat izvor de tămăduiri și grabnic fo­lo­sitor și ajutător prea­minunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu la­crimi fier­binți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră.

Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la sus­pinele noastre și nu ne trece cu ve­derea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas nea­jutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?

Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulți­mea tă­mă­duirilor pe care le-ai făcut, nou doc­tor fără-de-arginți arătându-te. Nu cu­noaș­tem nici sufe­rință și nici durere pe care să nu le poți alina.

Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bol­navi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.

Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ie­rarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugă­ciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecu­vântăm pe Dum­nezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel