Din cuprinsul articolului
În fiecare an, pe 2 ianuarie, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Serafim de Sarov, căruia i se mai spunea și „omul lui Dumnezeu”, sau Sfântul îmblânzitor de sălbăticiuni.
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în 1759, în orașul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor, și rămânând orfan de tată la vârstă de 3 ani, scrie crestinortodox.ro.
Viața Sfântului Serafim de Sarov
La 17 ani, a îmbrăţişat viața monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. După un timp, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mănăstirea Sarovului.
După nouă ani petrecuți ca frate, a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost hierotonit ieromonah. După 16 ani petrecuţi în mănăstire, Sfântul Serafim s-a retras în pustie. Obișnuia să plece din chilie seara și, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineața se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toată ziua. S-a nevoit astfel timp de o mie de zile și o mie de nopți.
S-a întors în mănăstire în anul 1810, la cererea bătrânilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferință în urmă căreia întreg trupul se umfla din cauza reținerii apei. Împărtășit în chilia sa, Serafim se însănătoși grabnic în urma apariției Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru și Ioan Evanghelistul. Maica Sfântă a atins cu sceptrul său şoldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apă afară.
Revine în 1825 la chilia sa din pădure, unde va primi mii de pelerini din întreagă Rusie.
Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povață. S-a înălţat la ceruri pe 2 ianuarie 1833, fiind găsit în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.
A murit în genunchi, în rugăciune
Pe mulţi, Sfântul i-a vindecat prin puterile sale spirituale și există nenumărate mărturisiri în această privință. Părintele Serafim cunoştea ceasul morţii sale şi se pregătea pentru marea trecere.
„Viaţa mea se scurtează. Trupul meu este mort în toate, dar duhul meu e ca şi cum s-ar fi născut ieri”, spunea el.
Sfântul s-a învrednicit încă o dată de vizita Fecioarei Maria, care a fost o prevestire a fericitului său sfârşit: „În curând, alesule al Meu, vei fi cu noi”. Bucuros peste fire ca i s-a ridicat ascultarea, şi-a părăsit închisoarea benevolă a chiliei şi a plecat în pădure, raiul şi viaţa lui.
Într-o dimineaţă, în jurul orei şase, Părintele Serafim a fost găsit în chilia sa în genunchi, în faţa icoanei Maicii Domnului, cu capul descoperit şi cu Evanghelia, pe care obişnuia s-o citească, în faţa lui. Îşi avea mâinile încrucişate pe piept, iar faţa lui era liniştită şi senină. Călugării au vrut să-l trezească, dar ochii lui nu s-au mai deschis. Adormise pentru totdeauna, în genunchi, în faţa Împărătesei sale din ceruri.
Părintele Serafim a cerut să i se pună pe piatra de mormânt următoarea inscripţie:
„După ce nu voi mai fi printre cei vii, veniţi la mormântul meu: cu cât mai des, cu atât mai bine. Orice aţi avea pe suflet, orice vi s-ar întâmpla, veniţi la mine ca şi când aş fi viu şi, îngenunchind pe pământ, vărsaţi-vă tot amarul pe mormântul meu. Spuneţi-mi totul şi vă voi asculta. Aşa cum îmi vorbeaţi în viaţă, la fel să o faceţi şi acum. Pentru că eu trăiesc şi pururea voi fi”.
Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov
Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde.
Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.
