Sari la conținut

Sfaturi pentru o viață sănătoasă și armonioasă. Urmează acești pași simpli!

horoscop
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

În ziua de astăzi, oameni sunt din ce în ce mai ocupați și distrași de la propria viață. Cu toate acestea, uităm că grija față de sine este un element esențial pentru sănătate noastră, atât din punct de vedere mintal, cât și fizic. Iată câteva sfaturi pentru a avea o viață cât mai armonioasă și echilibrată!

Dr. Vasi Rădulesc, renumit medic român, susține că o viață mai bună se poate construi cu ajutorul unor mici obiceiuri. Acestea sunt eficiente pentru a ne aduce în prezent, a diminua stresul și a ne aminti cât de importanți suntem pentru noi înșine și de ce trebuie să avem o grijă deosebită față de minte și trup.

Sfaturi pentru o viață mai bună

„O listă cu 30 de sfaturi simple pentru o viață mai bună:

1. Beți apă simplă și cât mai puține lichide care au mult zahăr sau îndulcitori artificiali.
2. Verdețurile, legumele și fructele nu trebuie să lipsească din dieta zilnică.
3. Faceți mișcare în fiecare zi. Sedentarismul ucide.
4. Decât să aveți puține mese, dar voluminoase, mai bine aveți multe mese, dar în cantități mici.
5. Prudență la alcool. Evitați-l sau consumați-l cu moderație.
6. Purtați conversații cu cei dragi în fiecare zi. Izolarea e generatoare de boală.
7. Simplificați totul în toate registrele vieții.
8. Faceți lucruri mărunte în fiecare zi.
9. Când primiți o veste rea, nu acționați în niciun fel pentru o jumătate de ceas. Faceți cu totul altceva.
10. Faceți bine celorlalți.
11. Prețuiți somnul și aveți grijă să dormiți bine timp de 7-8 ore.
12. Citiți în fiecare zi.
13. Limitați uzul televizorului și privitul la emisiuni care nu vă aduc niciun plus valoare.
14. Cultivați-vă câteva hobby-uri.
15. Stați un sfert de oră în liniște și meditați.
16. Plimbați-vă cât de mult puteți. Mersul pe jos e sănătate curată.
17. Îmbrățișați moderația în fiecare capitol al vieții.
18. Fiți recunoscători pentru toate lucrurile bune care vi se întâmplă.
19. Stați în lumină.
20. Trăiți totul cu uimire.
21. Țineți un jurnal în care să vă treceți gândurile.
22. Acționați. Nimic bun nu cade din cer. Și norocul tot de noi e construit în mare parte.
23. Informați-vă din surse competente.
24. Cuprindeți-vă ziua între două zâmbete. Uitați lucrurile rele din ea și cultivați-le pe cele bune.
25. Nu încercați niciodată să mulțumiți pe toată lumea. Vă veți autodistruge.
26. Actul de curaj înseamnă evoluție. Zona de confort înseamnă stagnare. Ieșiți din ea și veți vedea că sunteți capabili de lucruri grozave.
27. Iubiți. Oameni, animale, natură, cărți, activități.
28. Ascultați-vă inima. Ea e legată de componenta mai caldă a viețuirii și vă poate spune multe despre viață.
29. Aveți grijă de voi. Nimeni altcineva nu o poate face mai bine.
30. Încercați să ajungeți în armonie cu voi înșivă. Aici e cheia”, scrie Dr. Vasi Rădulescu pe Facebook.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel