Din cuprinsul articolului
Emoțiile ”bobocilor” de liceu sunt și ale părinților. Beatrice Popescu, psihoterapeut: ”Părinții au o responsabilitate uriașă, aceea de a fi receptorii tuturor nemulțumirilor”
Trecerea la o etapă educațională superioară generează atât provocări, cât și imense frustrări pentru copii, dar și pentru părinții lor.
După examenul de evaluare națională, primul examen serios din viața lor, bobocii urmează să se confrunte cu noi temeri.
Copiii au însă o capacitate imensă de adaptare și, de cele mai multe ori, fac față noianului de schimbări dacă sunt sprijiniți, ne asigură Beatrice Popescu, psihoterapeut în cadrul Centrului Medical Bellanima.
Cum pot părinții să-și motiveze copiii să învețe?
Beatrice Popescu: Părinții ar fi bine să se poziționeze ca observatori neutri în prima fază și să încerce să îi motiveze prin strategii non-invazive, apelând la plăcerea lor de a învăța la anumite materii.
Noile schimbări în curriculum vor fi destul de bulversante în prima fază. Totuși, reamintim părinților un aspect: clasa a 9-a este un an de ajustare și, cum nu mai există celebrul examen de treaptă din clasa a 10-a, pot profita de acest răgaz și le pot oferi copiilor o atât de mult necesară perioadă de ajustare.
Practic, anii cu concentrare pe învățare activă, profundă și intensă sunt clasele a XI-a și a XII-a. În primul an, unii copii nu sunt nici măcar foarte lămuriți în privința profilului pe care îl vor urma.
E posibil să le placă informatica sau matematica, dar să constate apoi că au de fapt o pasiune pentru științele sociale sau medicină.
Adolescența vine cu schimbări permanente, care uneori pot fi violente, așa că părinții nu ar trebui să intre în panică dacă în primul trimestru al clasei a 9-a, notele copilului scad de la 10 la 8 sau de la 9 la 7, mai degrabă ar trebui investigate cauzele acestei scăderi, să încerce să afle dacă se datorează exclusiv inatenției lor sau poate tipului perfecționist de examinare, standardelor mai înalte de evaluare decât în gimnaziu. Întotdeauna o discuție sinceră cu copilul va aduce clarificări în ceea ce privește motivația lui și în legătură cu stilul de învățare, care ar trebui să se modifice spre o cât mai mare autonomie.
Cum îi ajutăm să nu cedeze din cauza presiunii?
Beatrice Popescu: Presiunea de tipul amenințărilor sau pedepselor nu aduce un plus de valoare comunicării orientate spre soluții.
Întotdeauna e nevoie să fim atenți ca părinți la mesajul pe care ei doresc să îl transmită, fie că găsesc anumite materii dificile și au nevoie de ghidare sau orientare din partea părinților, fie pentru că hobby-urile le ocupă prea mult timp și organizarea lor e slabă.
Cum poate lucra întreaga familie la adaptarea adolescentului în noul mediu?
Beatrice Popescu: Întreaga familie poate contribui la menținerea stării de bine și de motivație a adolescentului în noul mediu școlar, în funcție de abilitățile și talentele fiecăruia.
De exemplu, bunicii pot asigura partea care ține de nutriția corectă la școală, pregătirea unui pachet sănătos și adăugarea unei note de umor în comunicare, iar frații mai mari prin împărtășirea propriilor experiențe din liceu și a unor tipare de comunicare care lor le-au fost utile.
Părinții, cei mai importanți în această ecuație, au o responsabilitate uriașă, aceea de a fi receptorii tuturor nemulțumirilor, frustrărilor, angoaselor copiilor lor în această perioadă importantă de tranziție.
Pe cât este posibil, ascultarea activă și implicată va fi apreciată, pentru că problemele adolescenților nu vor fi doar academice, legate strict de performanța școlară, ci vor fi mai mult de relaționare, atât cu noii colegi, cât și cu noii profesori. Frica de respingere este uriașă la aceasta vârstă, are legătură cu insecuritățile ce țin de înfățișare, de cum cred ei că sunt percepuți de colegii sau colegele lor.
Atitudinea empatică a părinților, bunicilor și fraților mai mari pot reduce mult din aceasta anxietate de performanță a liceenilor, atât cea academică, dar mai ales cea socială.
Astfel, ei vor căuta aliați în familie și dacă nu îi vor găsi, vor apela la alte grupuri din afara școlii sau familiei, la cei care propun o imagine dezinhibată, cool, rebelă, care pot tolera sau incita la comportamente din sfera sociopatiei, a consumului de substanțe interzise.
La ce ar trebui să fie atenți părinții în mod special în această perioadă de acomodare?
Beatrice Popescu: Există uneori semne clare care indică prezența unei tristeți accentuate: retragerea exclusiv în mediul online, refuzul de a se întâlni cu colegii sau vechii prieteni din gimnaziu.
Adolescenții pot încerca să ascundă propriile suferințe sau dureri, mai ales atunci când nu sunt ascultați și suferințele lor nu sunt împărtășite cu nimeni.
Uneori, stările de anxietate sau tristețe ascund o furie și o nemulțumire existențială. Un adolescent furios se poate exprima prin diverse moduri, de la a le bloca părinților accesul în camera lor, până la refuzul de a merge la școală. De altfel, abandonul școlar este foarte mare în clasa a X-a.
Tocmai de aceea, conectarea emoțională cu copilul este cheia dezamorsării oricăror conflicte și cuprinde: ascultarea activă, privirea lipsită de critică asupra unor gafe sau greșeli, pe care el singur le va detecta mai devreme sau mai târziu, empatia, iubirea și acceptarea necondiționată.
În general, nu este corect să le impunem copiilor reguli pe care nici noi nu le respectăm. De exemplu, este cel puțin forțat să le cerem să nu fumeze dacă noi o facem sau să nu se atingă de alcool dacă noi bem mai mult decât social.
Da, e corect să scoatem în evidență pericolele unor gesturi împotriva sănătății proprii, dar cel mai bun exemplu va fi mereu cel pe care îl oferim noi.
Sfaturi pentru părinții de ”boboci”
- Fiți niște fini observatori, nu inchizitori hipercritici;
- Afișați o atitudine de acceptare necondiționată atunci când încercați să înțelegeți comportamente mai rebele, apoi încercați să le corectați prin argumente;
- Încercați să fiți cel mai bun prieten al copilului, persoana la care el va alerga să împărtășească orice experiență, pozitivă sau negativă;
- Încercați să punctați și succesele lor, chiar cele modeste, nu doar să le scoateți în evidență defectele sau neajunsurile;
- Încetați să îi comparați frecvent cu verișorii lor sau copiii prietenilor voștri sau cu premianții clasei;
- Oferiți-le puncte de vedere clare, chiar și critice (dar care să aibă o valență constructivă);
- Oferiți-le ocazia să-și exploreze latura vocațională și nu încercați să le impuneți să urmeze propria voastră carieră sau profesie.
- Amintiți-le că sunteți lângă ei dacă intervin momente dificile, de hărțuire psihologică (bullying), dar în același timp sprijiniți-i să-și dezvolte abilități de negociere a conflictelor și de exprimare asertivă a opiniilor proprii, mai ales dacă sunt timizi și evitanți.
