Sari la conținut

Simona Gherghe: Să ne rugăm pentru mamele şi copiii din Ucraina, pentru bunicii, taţii şi tinerii care sunt blocaţi într-un război care nu este al lor

Simona Gherghe a transmis un mesaj tulburător în contextul situației triste din Ucraina. Prezentatoarea TV spune să ne rugăm pentru mamele şi copiii din Ucraina, pentru bunicii, taţii şi tinerii care sunt blocaţi într-un război care nu este al lor

„De fiecare dată când o întrebam pe mamaie cum a trăit ea războiul, îşi muta privirea fix, undeva în zare. “Nu mai ştiu… a trecut prea mult timp”. De fapt, erau amintiri reprimate, lucruri pe care nu voia să le aducă în prezentul ei tihnit. (…) La câteva sute se kilometri de tihna asta a noastră, o mamă face bagajele, or să plece undeva, oriunde, dar nu ştie unde. Tot ce ştie acum e că-şi va lua copiii de mâna şi viaţă-n câteva sacoşe şi va fugi. Câţiva bătrâni cu măşti pe faţă stau la o coadă infernală, într-un supermarket în care nu se aude decât zgomotul sacadat al caselor de marcat. Îşi fac provizii pentru ce e mai rău. Un bărbat goneşte pe drumul către graniţă să-şi scoată familia din ţară.

E atât de fragil ce avem… Tihna, cerul senin, liniştea, acasă

La ei nu e soare. E o după-amiază mohorâtă de sfârşit de iarnă. E prima zi de război. Prima zi dintr-o viaţă în care nu e sigură decât noaptea ce vine… E atât de fragil ce avem… Tihna, cerul senin, liniştea, acasă. Să le preţuim şi să nu lăsăm frica să se lăfăie peste ele! Şi să ne rugăm pentru mamele şi copiii din Ucraina, pentru bunicii, taţii şi tinerii care sunt blocaţi într-un război care nu este al lor, ci al unei lumi cu chip monstrous”, a scris Simona Gherghe pe Facebook.

Mii de ucraineni caută adăpost și au ajuns peste graniță în țara noastră. Sunt în cea mai mare parte femei cu copii pentru că, după cum spun, soții lor au rămas acasă să se înroleze și să lupte.

Au venit pe jos, cu puține bagaje, sau au condus ore în şir și au traversat Republica Moldova ca să ajungă în România. Dar nu toți refugiații vor să rămână la noi și foarte puțini cer, deocamdată, statutul de refugiat, potrivit RRA.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel