Sari la conținut

Simptomele COVID s-au schimbat. Dr. Radu Țincu: Durerea de gât nu mai este atât de frecventă

Sursă foto: Facebook Acasa La Maruta

Simptomele COVID s-au schimbat. Dr. Radu Țincu spune că durerea de gât nu mai este atât de frecventă, însă febra, durerea de cap, durerile musculare se pare că sunt simptome mai asociate acestor noi variante virale.

”Dacă discutăm de varianta Omicron, într-adevăr, durerea de gât a fost simptomul preponderent. De ce acest lucru?

Pentru că Omicron se multiplica la nivelul faringelui, nu mai cobora atât de profund în căile aeriene așa cum o făcea varianta Delta, care producea o bronhopneumonie virală.

Variantele de după Omicron, cele pe care le avem în prezent, s-au schimbat și mai mult în simptomatologie.

Durerea de gât nu mai este atât de frecventă, însă febra, durerea de cap, durerile musculare se pare că sunt simptome mai asociate acestor noi variante virale.

Ceea ce în schimb am pierdut, am pierdut acele simptome asociate gustului și mirosului.

Astăzi, variantele circulante nu mai produc decât în cazuri extrem de rare pierderea gustului sau a mirosului.

În acest moment, recomandarea este ca persoanele de peste 60 de ani, cu boli cronice, să fie extrem de prudente în a evita îmbolnăvirea chiar și cu variantele actuale”, a explicat dr. Radu Țincu la la Știrile B1 TV.

Romania se confrunta cu un nou val COVID-19

Cresc din nou foarte mult cazurile de COVID – peste 7.600 de noi infectări au fost raportate ieri. Bilanţul este cel mai mare de la începutul primăverii, când valul anterior de infectări era pe sfârşite.

Şi numărul celor internaţi este în creştere accelerată, cu peste 50% de la o săptămână la alta. În prezent sunt peste 2.200 de pacienţi COVID-19 în secţiile spitalelor, 136 la terapie intensivă, iar în 24 de ore s-au mai înregistrat nouă decese asociate.

Preşedinta Societăţii Române de Epidemiologie, doctor Doina Azoicăi, a subliniat la Radio România Actualităţi că toate măsurile cunoscute deja de prevenire a îmbolnăvirii rămân valabile şi sunt insistent recomandate.

Doina Azoicăi: Putem să ne apărăm evitând marile aglomerații, purtând mască inclusiv în mijloacele de transport în comun, în supermarketuri.

Aeroportul care este un punct foarte circulat și foarte aglomerat și, bineînțeles, aș reaminti, vaccinarea… este verificat faptul că totuși vaccinarea reduce riscul formelor grave sau riscul mortalității.

Specialiștii spun că actualul val este generat de de o subvariantă Omicron a coronovirusului care se transmite mult mai ușor și care poate ocoli în mare măsură protecția obținută în urma trecerii prin boală, dar și pe cea dată de vaccinurile disponibile în prezent.

Nu este vorba de forme grave de infectare

În general nu este vorba de forme grave de infectare. Între timp, directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății, Hans Kluge, îi avertizează că Europa trebuie să acționeze acum sau riscă să fie obligată să ia măsuri anti-COVID mai dure, până la sfârșitul acestui an.

El atrage atenția că acest nou val ar putea duce la supraaglomerarea spitalelor în toamnă și iarnă. Aproape trei milioane de cazuri noi au fost raportate săptămâna trecută în Europa.

Numărul internărilor în spitale s-a dublat față de intervalul anterior și se înregistrează săptămânal aproape 3.000 de decese asociate COVID-19.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel