Sari la conținut

Simptomul neobișnuit care poate semnala cancerul de piele. Cum arată tenul tău dacă suferi de această afecțiune?

cancer de piele
Sursa: Unsplash
Cancer de piele

Cancerul de piele este problemă de sănătate complexă, determinată de creșterea anormală a celulelor dermei. Adesea, acest tip de cancer apare pe zonele frecvent expuse la soare, precum fața, gâtul, mâinile și brațele, însă poate afecta și zone care nu sunt expuse la lumina ultravioletă.

În stadii incipiente și în funcție de tipul de cancer de piele dezvoltat, tratamentul poate fi mai ușor de urmat, iar rezultatele sunt, adesea, pozitive. Factorul de risc principal este expunerea la soare, însă dezvoltarea cancerului poate fi influențată și de factori genetici, precum culoarea deschisă a pielii și prezența unui număr mare de alunițe.

Cancerul de piele – simptome

În funcție de forma de cacer dezvoltată se vor manifesta anumite simptome specifice:

Carcinomul cu celule bazale apare de obicei pe gât sau față: 

  • O umflatură în formă de mărgaritar, cu o suprafață lucioasă
  • O cicatrice plată, maronie

Carcinomul cu celule scuamoase apare frecvent pe față, urechi si mâini:

  • Un nodul ferm, de culoare roșiatică
  • O leziune plată cu o suprafață solzoasă, acoperită cu o pojghiță

Melanomul se poate dezvolta oriunde pe corp, în piele sau într-o aluniță existentă, care devine canceroasă. Apare cel mai frecvent pe față sau corp, inclusiv în zonele neexpuse la soare:

  • O pată mare, maronie, cu puncte de culoare mai închisă
  • O aluniță care își schimbă culoarea și dimensiunea sau care sângerează
  • O leziune cu margini neregulate și pete care par să fie colorate în roșu, alb, albastru sau albastru-negru
  • Leziuni întunecate pe palme, tălpi, degete de la mâini sau de la picioare, față sau zonele intime.

De asemenea, acest tip de cancer poate fi semnalat de un simptom mai puțin cunoscut

Petele roșii pe nas, un potențial semn al carcinomului bazocelular și melanomului

Acest tip de cancer apare cu precădere la persoanele cu tenul foarte deschis la culoare, cu ochi albaștri sau verzi și care au multe alunițe pe corp. De asemenea, expunerea frecventă la soare fără cremă de protecție crește riscul de a dezvolta carcinom bazocelular, scrie csid.ro.

În primă fază, carcinomul bazocelular se manifestă prin apariția unor mici pete roșii pe nas, însoțite de vase de sânge rupte sau foarte vizibile în jurul zonei, piele ușor ridicată sau plată și uneori sângerare.

Printre opțiunile de tratament pentru carcinomul bazocelular se numără excizia, criochirurgia sau chimioterapia.

Dacă observi pete roșii pe nas, cu aspect solzos, neregulate, care devin maronii sau cafenii ori își schimbă dimensiunea, adresează-te medicului dermatolog pentru o consultație. Poate fi vorba și despre melanom, cel mai periculos tip de cancer de piele.

 

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel