luni, martie 23, 2026
9 C
București

Sindromul Asperger

Persoanele afectate de sindromul Asperger prezintă tulburări de comportament în relațiile interumane, fără a fi afectată însă dezvoltarea mentală și fizică.

Astfel, copiii care suferă de sindrom Asperger nu prezintă nici o dificultate în deprinderea vorbirii. Și gândirea se dezvoltă normal, iar copiii prezintă interes față de mediul din jurul lor.

În mod surprinzător, în urmă cu 3 ani celebrul miliardar Elon Musk a recunoscut că suferă de sindromul Asperger, o tulburare de spectru autist.

Citeste si…

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Cauzele apariţiei bolii

Cauzele sindromului Asperger nu sunt pe deplin cunoscute, dar experţii susţin că este vorba de anumite anomalii genetice şi de dezvoltare a creierului. Băieţii au un risc de a face boala de 3-4 ori mai mare decât fetele.

La cei mai mulţi copii, sindromul Asperger este diagnosticat între 5-9 ani, când copilul merge la şcoală, iar dificultăţile sale de socializare devin mai evidente, însă poate fi diagnosticat şi în jurul vârstei de 3 ani.

Conform asociaţiei AutismSociety, sindromul Asperger (cunoscut şi sub numele de Tulburare Asperger) a fost descris pentru prima dată în anii 1940 de medicul pediatru vienez Hans Asperger.

Mulţi profesionişti au considerat că sindromul Asperger este pur şi simplu o formă mai uşoară de autism şi au folosit termenul „autism cu funcţionare înaltă” pentru a descrie aceşti indivizi.

Citeste si…

O formă mai puţin severă de autism

Tulburarea Asperger a fost adăugată în Manualul de Diagnostic şi Statistic al tulburărilor mintale (DSM) al Asociaţiei Americane de Psihiatrie, ca o tulburare separată de autism. Cu toate acestea, există încă mulţi profesionişti care consideră tulburarea Asperger o formă mai puţin severă de autism.

Ceea ce distinge tulburarea Asperger de autismul clasic sunt simptomele sale mai puţin severe şi absenţa vorbirii întârziate. Copiii cu tulburare Asperger pot fi afectaţi doar uşor şi au frecvent abilităţi lingvistice şi cognitive bune. Pentru observatorul neantrenat, un copil cu tulburare Asperger poate părea doar un copil tipic care se comportă puţin diferit.

Citeste si…

sursa foto: nevadaautism.com

Cine poate pune diagnosticul

Dacă observați semne ale bolii la copilul dumneavoastră, mergeți la medicul pediatru care vă poate îndruma către un expert în sănătate mintală:

  • Ei diagnostichează și tratează problemele emoționale și de comportament;
  • Neurolog pediatru. Tratează afecțiunile creierului;
  • Pediatru în dezvoltare. Este specializat în probleme de vorbire și limbaj și alte probleme de dezvoltare;
  • Are expertiză în cazul problemelor de sănătate mintală și pot prescrie medicamente pentru a le trata.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Se dau bani de la stat! Ajutor de 200 de lei pentru carburanți timp de șase luni

Criza petrolului, generată de războiul din Iran, se anunță...

PONTURI. Un medic psihiatru dezvăluie tehnica simplă care te poate scăpa rapid de un atac de panică

Atacul de panică este o experiență intensă de frică...

Legătura nebănuită dintre colesterolul crescut și inflamația din organism

O acumulare de colesterol în artere poate provoca inflamații....
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Medic: Nu ignora durerile persistente de spate inexplicabile

Spondilodicita, o boală infecțioasă inflamatorie și cea mai frecventă...

7 semne ale diabetului pe care nu trebuie să le ignori. Medic: Fiți atenți

Diabetul zaharat este o boală cronică, semnificativă din punct...

Simptomele care i-au schimbat viața la 50 de ani. Confesiunea unui celebru cercetător

Un cercetător celebru în longevitate dezvăluie ce a descoperit...

Drama prin care a trecut Eliza Natanticu. A suferit un AVC la doar 36 de ani!

Eliza Natanticu, soția actorului Cosmin Natanticu, a suferit un...

Citește și