Sari la conținut

Sistem automat de administrare a citostaticelor unic în țară. La ce spital din țară se găsește

Sistem automat de administrare a citostaticelor care va fi implementat în acest an şi care oferă siguranţă maximă în administrarea tratamentului pentru pacienţii oncologici.

A fost achiziționat de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Miercurea Ciuc. Potrivit unui comunicat transmis de SJU, spitalul devine unul de referinţă, fiind primul din ţară unde se va pune în funcţiune un sistem atât de complet şi complex.

„Sistemul automat de administrare a citostaticelor este un sistem de injectomate şi infuzomate integrate într-o staţie şi monitorizate dintr-o cameră centrală.

Acest sistem oferă siguranţă în administrarea tratamentului de citostatice, va fi montat la fiecare pat al secţiei şi este şi mobil, poate fi transportat împreună cu pacientul, dacă este nevoie.

Înseamnă dotare la standarde europene şi prin implementarea acestui sistem Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc devine spital de referinţă, fiind primul în ţară unde se va folosi un sistem atât de complex”, a declarat Alice Chirica, reprezentanta firmei de unde a fost achiziţionat sistemul, citată în comunicatul de presă.

Aceasta a prezentat, miercuri, sistemul automat de administrare a citostaticelor, la sediul SJU Miercurea Ciuc, în prezenţa medicilor, a conducerii spitalului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Borboly Csaba.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Konrád Judit, a precizat că achiziţionarea acestui sistem dovedeşte preocuparea continuă a instituţiei pentru îngrijirea pacienţilor în cea mai mare siguranţă, în vreme ce preşedintele CJ Harghita a salutat achiziţionarea sistemului şi a îndemnat la implementarea cât mai urgentă a acestuia.

La rândul său, dr. Holló Gergely, medicul şef al Secţiei de oncologie, a explicat că tratamentul oncologic are la bază trei elemente, respectiv eficienţa, siguranţa şi confortul relativ.

„Eficienţa tratamentului este asigurată de standarde europene, pentru asigurarea unui confort relativ al pacienţilor s-au făcut paşi înainte, iar pentru siguranţa administrării tratamentului acest nou sistem este foarte important.

Ca spital aspirant la categoria a doua, implementăm un sistem de nivel european, sistem care va garanta dozarea şi administrarea sigură şi precisă a citostaticelor, procesul administrării tratamentului devenind mai controlabil, mai eficient şi mai precis”, a explicat acesta, citat în comunicatul SJU.

Sistemul automat de administrare a citostaticelor a costat 794.000 lei şi a fost achiziţionat de către spital din fonduri provenite de la Ministerul Sănătăţii, contribuţia proprie de zece la sută fiind asigurată de Consiliul Judeţean Harghita.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel