Sari la conținut

Situație fără precedent la Spitalul Județean Târgul Jiu: 5 din cei 7 medici cardiologi și-au dat demisia! Situația pacienților aflați în stare gravă

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Situație fără precedent la Spitalul Județean Târgul Jiu: din cei 7 medici cardiologi ai spitalului, 5 și-au prezentat demia care va intra în vigoare la jumătatea lunii viitoare.

În aceste circumstanțe, pacienții aflați în stare gravă nu mai pot fi tratați la Târgu Jiu.

Marilena Davidescu, director medical SJU Târgu Jiu: ”Urgențele majore sunt deja direcționate către centrele universitare pentru a fi rezolvate”.

Ca să rezolve criza, șefii spitalului din Târgu Jiu au cerut ajutor inclusiv la Ministerul Sănătății. Directorii au discutat cu medici rezidenți din Timișoara și București în speranța că îi vor convinge să facă gărzi la Târgu Jiu.

serviciile medicale în pandemie

Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu a declarat pentru Știrile ProTv: ”Am discutat personal cu medicii respectivi și avem promisiune pentru luna iunie să facă minim 4 gărzi. S-a discutat, de asemenea, și cu Spitalul Floreasca de a ne sprijini cu medici cardiologi rezidenți”.

Marilena Davidescu, director medical SJU Târgu Jiu: ”Din păcate, până în acest moment nu am primit un sprijin, decât de la colegii de medicină internă”.

Pacienții au cel mai mult de suferit: ”Așteptăm, în loc să fim tratați omenește”

În tot acest timp, pentru pacienţii suferinzi este cel mai greu.

Pacient: ”Stăm, așteptăm, în loc să fim tratați omenește, să fie medici așa cum ar trebui pentru că noi pentru asta plătim, plătim pentru așa ceva, și stăm și așteptăm”.

Medicii demisionari au cabinete proprii și, cel mai probabil, vor lucra în clinici private de acum încolo.

Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu: ”Nu știu pentru ce vor opta, probabil sistemul privat e mult mai atractiv, poate spitalele mici, cu volum mai mic de muncă. Nu știm unde vor pleca medicii din spital”.

Și alte spitale din țară se confruntă cu o criză a personalului medical, posturile fiind blocate după intrarea în vigoare a ordonanței care interzice angajarea la instituțiile de stat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel