Sari la conținut

Șoarece filmat în salonul unui spital din România. Se plimbă printre pacienți

Din cuprinsul articolului

Imagini îngrozitoarea surprinse, de un pacient, într-un spital din Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj. Printre pacienţi şi cadre medicale, un şoarece se plimbă nestingherit pe noptiera unui salon.

În filmare se poate vedea cum șoarecele iese din sertarul scorojit al unei noptiere, se urcă pe mobilier, apoi se sperie și se întoarce de unde a venit. Imaginile au ajuns pe internet și au stârnit revolta privitorilor.

Imaginile au fost făcute publice chiar de către un pacient al salonului cu pricina.

Ce spune conducerea spitalului

Conducerea spitalului dă vina pe niște lucrări care s-au făcut la subsolul unității medicale, de unde ar fi migrat șoarecele către saloane. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică din județ spun că vor începe o anchetă acolo abia luni, cu toate că întâmplarea s-ar fi petrecut săptămâna trecută.

„Șoarecii au urcat pe lângă țevile care s-au schimbat și pe lângă care au rămas goluri. S-au umplut locurile pe lângă țevi, atât cât s-a putut, cu spumă, s-au făcut izolări acolo unde s-a putut și să sperăm că nu o să avem surprize de acest gen. Sunt montate în tot spitalul capcane compatibile cu activitatea spitalicească”, a declarat, pentru stirileprotv, Marcela Coltău, managerul spitalului.

Spitalul orășenesc din Șimleu Silvaniei a fost dat în folosință în anul 1986 și, de atunci, nu au mai fost făcute reparații majore, deși clădirea s-a degradat. Jumătate din spital a intrat în renovare acum doi ani, după ce unitatea a primit o finanțare europeană.

Clipul a stârnit mii de reacţii negative.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel