Sari la conținut

Socul, folosit pentru infecțiile respiratorii, inclusiv COVID. Efectele nebănuite ale cunoscutei plante

Socul, folosit pentru infecțiile respiratorii, inclusiv COVID. Efectele nebănuite ale cunoscutei plante.
În acest an, cererea pentru soc în Ungaria a crescut exploziv. Cumpărători din SUA şi China au achiziţionat cantităţi mari de soc, atraşi de presupusele efecte benefice ale plantei în stimularea sistemului imunitar, transmite Reuters.
Socul este de mult timp utilizat în medicina tradiţională din Ungaria. Înainte de pandemia de coronavirus, 90% din recolta de soc era vândută în industria alimentară, unde era utilizat drept colorant natural pentru îngheţată, gem sau dulciuri.
În mod obișnuit, doar 10% era utilizat pentru produse medicale. Acum socul a devenit o marfă dintre cele mai preţioase iar preţurile au crescut şi ele.
Testele au arătat că siropul de soc poate ajuta la tratamentul gripei. Unii doctori susţin că socul poate ajuta şi la refacerea organismului în cazul infecţiilor respiratorii, inclusiv în cazul coronavirusului. În acest caz, însă, trebuie efectuate mai multe studii.
„Mulţi producători de suplimente medicale vor soc, chiar dacă nu au lucrat cu aşa ceva înainte”, spune Gyorgy Csizmadia, directorul cooperativei Elderberry Sales Co din satul Sarszentagota.
Csizmadia şi colegii săi abia ţin pasul cu cererea. Potrivit Agerpres, o recoltă mai mică decât de obicei a contribuit şi ea la creşterea de patru ori a preţurilor până la peste 400 de forinţi (1,32 dolari) per kilogram.
Erika Balaicza, doctor şi specialist în utilizarea ierburilor în medicină, spune că socul poate ajuta la recuperare în cazurile de infecţii respiratorii virale.
„Cu toate acestea, socul nu poate ucide virusul şi poate fi utilizat numai pentru a sprijini tratamentul unei infecţii”, precizează Erika Balaicza.
Potrivit datelor oficiale, în 2019 Ungaria a produs 16.000 de tone de soc.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel