Sari la conținut

Soldații ruși, victime ale războiului. Majoritatea sunt foarte tineri și nu au știut că vin la război. „Nu am văzut niciodată atâtea cadavre în viața mea! Am fost abandonați! Ticălosul…”

Anton Gerașcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne de la Kiev, a publicat o serie de conversații purtate între soldații ruși, interceptate de vestici. Vesticii au transmis, mai departe, informațiile către ucraineni.

Conversațiile secrete interceptate dezvăluie că mulți soldați nu își doresc acest război și sunt numai victime al unui conflict pe care nu vor să îl susțină. Cu toate acestea, soldații ruși spun că nu au de ales, deoarece autoritățile din Rusia i-ar putea supune la ani grei de închisoare.

Cu atât mai cutremurător, mulți soldați sunt foarte, foarte tineri, iar majoritatea nu știau că vin la război. De fapt, li s-a spus că vor pleca pentru a efectua exerciții militare, notează Novoe Vremia, citat de Libertatea.

Conversațiile soldaților ruși, sfâșietoare

„Încep să public un ciclu de interceptări ale conversațiilor ocupanților ruși. Dușmanii sunt demoralizați, se simt abandonați, trădați. Fără combustibil și provizii. Te vom învinge și mai tare! Gunoi! Pentru Cernihiv! Pentru Harkov! Pentru Mariupol! Pentru Kiev! Interceptări oferite de aliații noștri”, a scris Gerașcenko, consilierul ministrului Afacerilor Interne.

Soldații se așteptau la exerciții militare

Câteva conversații s-au auzit întrerupt și au fost transcrise astfel, însă dezvăluie adevăruri dureroase despre soldații ruși.

„Putin… ticălos. Vezi cum… pe scurt, am mers aici doar pentru exerciții?! S-au terminat exercițiile… intrăm în Ucraina prin Belarus. Și nu poți refuza”, spune un soldat. El adaugă, de asemenea, că riști ani de închisoare atunci când refuzi să îndeplinești serviciul militar.

Totul părea sub control

Într-o altă înregistrare, un soldat rus recunoaște că trupele au intrat pe teritoriul Ucrainei dinspre Belarus, în noaptea de 24 februarie și totul părea sub control. În scurt timp, însă, au început să aibă pierderi mari.

„Nu am văzut niciodată atâtea cadavre în viața mea”, spune el, adaugând apoi că trupele nu pot comunica cu cei de acasă și că dacă vor să sune pe cineva, o pot face numai furând telefoane din magazinele ucrainenilor.

„Pierderi, în luptă. Aici e iadul, am fost abandonați!”, strică un alt militar rus în înregistrare.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel