Din cuprinsul articolului
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu (73 de ani), condamnat definitiv în România la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru fapte de corupție, a fost audiat în Grecia după ce a fost reținut sâmbătă pe aeroportul din Salonic. Autoritățile române încearcă din nou să obțină extradarea sa pentru ca acesta să-și ispășească pedeapsa. După audierile de luni, Sorin Oprescu a fost lăsat liber, dar plasat sub control judiciar până la decizia finală a consiliului judecătoresc, care va avea loc în cel mult 40 de zile. În această perioadă, Oprescu nu are voie să părăsească Grecia și este obligat să se prezinte periodic la poliție.
Acompaniat de avocat, Sorin Oprescu a declarat la audieri că nu dorește să fie extrădat în România. Principalele argumente invocate, atât de el, cât și de apărătorii săi, sunt problemele serioase de sănătate — fostul primar a menționat că are „o serie întreagă de lucruri, destul de serioase” — și condițiile din penitenciarele românești. Aceste condiții au fost un factor invocat și în 2022, când Curtea de Apel din Atena a respins o cerere anterioară de extrădare. De altfel, Oprescu s-a declarat „convins” că dosarul său are motivații politice.
Oprescu neagă intenția de a fugi
Reținut sâmbătă pe aeroportul din Salonic în baza unui mandat european de arestare, Sorin Oprescu a negat că ar fi intenționat să fugă din Grecia. Acesta a afirmat: „Nu, unde să plec din Grecia, că nu am plecat patru ani de zile. M-am dus să aștept un prieten”. Fostul edil a menționat, de asemenea, că regretă faptul că realizările sale din perioada în care a condus Bucureștiul „nu sunt luate în considerare”, notează Știri pe surse.
Condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită, Sorin Oprescu a fugit din țară înainte de pronunțarea sentinței în mai 2022. Deși a fost prins și arestat atunci, el a fost eliberat rapid pe cauțiune, iar Curtea de Apel din Atena a respins cererea de extrădare. Actuala reținere vine la scurt timp după vizita procurorului european Laura Codruța Kövesi la Atena. Decizia finală privind noua cerere de extrădare va fi luată de consiliul judecătoresc în cel mult 40 de zile.