Sari la conținut

Sorina Pintea este uimită de valul de controverse stârnit după acțiunea ”pacienți falși”, inițiată de MS, menită să demaște șpăgile din spitale

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că nu înţelege de ce măsura privind introducerea de „pacienţi falşi” în spitalele publice a stârnit controverse şi nemulţumiri în rândul unor persoane din sistemul medical.

Ministrul a reiterat că ideea unei astfel de măsuri nu îi aparţine, aceasta fiind implementată de ani de zile în Europa şi chiar în România, unde în ciclul I de acreditare a spitalelor există nişte indicatori care măsoară gradul de satisfacţie a pacienţilor, prin utilizarea „pacientului fals” care intră în spital.

„Nu înţeleg de ce se poate simţi cineva terorizat când este corect şi respectă legile. Vorbim despre spitalele publice din România, finanţate din fonduri publice. Vorbim despre majorarea salariilor, care ar trebui să ducă la diminuarea acestui fenomen şi la creşterea satisfacţiei pacientului cu privire la calitatea actului medical, dar din păcate acest lucru nu s-a întâmplat. (…) Nu ne-am transformat într-o poliţie, în niciun caz. Aceste neajunsuri sunt sesizate conducerilor unităţilor sanitare, care trebuie să ia măsurile care se impun. Deci sunt nişte lucruri fireşti, care se întâmplă în toată lumea civilizată şi vă spun foarte sincer nu am înţeles de ce această controversă pe această temă”, a declarat Sorina Pintea la TVR1.

Ea a precizat că i s-a solicitat în calitate de ministru al sănătăţii să rezolve problema plăţilor informale din spitale şi că a cerut sprijinul sindicatelor, care au spus că acest lucru nu este de competenţa lor.

Pintea a afirmat că datoria tuturor celor care lucrează în sistemul medical este să pună pacientul pe primul loc şi a subliniat în acest context că în spitale lucrează şi foarte mulţi specialişti devotaţi, care şi-au pus viaţa în slujba pacienţilor, care au înţeles rigorile sistemului public de sănătate şi care nu sunt nemulţumiţi.

„Cred că feed-backul pe care l-am primit din partea lor este suficient, adică cu toţii suntem interesaţi ca pacientului să-i fie mai bine şi până la urmă asta facem. De ce să sufere aceşti oameni pentru că sunt nişte uscături care aruncă o pată asupra întregului sistem? (…) Condiţionarea actului medical nu este normală şi este o infracţiune, dar recunoştinţa pe care unii pacienţi doresc să o arate unor medici este un lucru firesc, care se întâmplă în toată lumea civilizată şi nu condamn astfel de gesturi. Şi eu am făcut acest lucru, am mulţumit, dar condiţionarea actului medical nu este permisă. Nici condiţionarea indirectă, adică mă comport urât, nu fac ceva, aşteptând, pentru că pacientul asta ştie. Pe de altă parte, pacientul trebuie să ştie că salariile în sănătate au ajuns la un nivel decent, deci nu mai este nevoie să completeze veniturile personalului medical”, a susţinut Pintea, conform agerpres.ro.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel