sâmbătă, aprilie 25, 2026
18.8 C
București

Spitalele de Prahova raportează situația aprovizinării cu apă

Spitalele din Prahova rapotează și azi, 6 decembrie 2026, că funcționează în regim de avarie și în această dimineață. Totodată, numărul de pacienți a scăzut, pentru că o parte dintre aceștia au fost externați sau transferați la Spitalul Județean din Ploiești, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

”Situația este staționară, în sensul în care spitalele funcționează în continuare în regim de avarie. Starea de alertă de sănătate publică este menținută. Numărul de pacienți a mai scăzut, pentru că o parte din ei au fost externați sau transferați la Spitalul Județean din Ploiești. Sper ca de luni activitatea medicală în cele cinci spitale să poate reveni la capacitate maximă. Direcția Sanitară de Stat și Inspecția Sanitară din Ministerul Sănătății verifică încărcătura microbiologică de două ori pe zi, zilnic, de când a început această avarie”, a informat Rogobete, într-o conferință de presă.

El a punctat că, până în prezent, nu s-au înregistrat creșteri semnificative de anumiți germeni patogeni și, ca urmare, din acest punct de vedere, situația este sub control.

”În continuare, cele cinci spitale din București care au fost incluse în celula de urgență a Ministerului Sănătății rămân la dispoziția județului Prahova pentru transfer în cazul în care se impune acest lucru”, a explicat Alexandru Rogobete.

Citeste si…

Popescu Daniela
Popescu Danielahttps://evz.ro/author/daniela-popescu
Daniela Popescu – Jurnalist la DoctorulZilei.ro Daniela Popescu este jurnalist specializat în domeniul sănătății și al stilului de viață, cu o experiență de peste 10 ani în presa online românească. Daniela Popescu a colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram www.evz.ro, www.animalzoo.ro, www.capital.ro, www.evz monden.ro. De-a lungul carierei sale, Daniela s-a remarcat prin articolele sale documentate, interviuri cu experți medicali și abordarea echilibrată a subiectelor de actualitate din sănătate, nutriție, psihologie și prevenție.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Alina Bădic, horoscop 26 aprilie – 2 mai: zodia care primește o șansă rară de la Univers

Astrologul Alina Bădic a prezentat, în emisiunea „360 de...

Iei statine? Ce arată studiul pe 4 milioane de pacienți despre efectele adverse

Statinele sunt printre cele mai prescrise medicamente pentru scăderea...

Legătura invizibilă dintre oameni. Cum îți influențează cei din jur sănătatea intestinală

Relațiile apropiate nu influențează doar starea emoțională, ci și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cel mai faimos oraș din Europa, vizitat de milioane de turiști, demontat și mutat bucată cu bucată?

Cel mai faimos oraș din Europa, Veneția, "Orașul Îndrăgostiților",...

Citește și