Starețul mănăstirii Partoș a pierdut lupta cu COVID-19. „Padre nu a avut nimic al său, bogăția lui erau oamenii”

De astăzi, inima iubitoare a părintelui stareț Varlaam bate în veșnicie, lângă inima Celui pe care l-a iubit din veșnicie și pentru veșnicie.

De astăzi s-a întors Acasă, unde mereu a trăit cu inima, deși s-a dăruit în întregime oamenilor. După 18 zile de luptă cu virusul SARS-COV2, Padre s-a mutat la Domnul.

Chip al bunătății infinite, al iubirii jertfelnice și al slujirii tuturor, Padre este de astăzi rugător neobosit în ceruri și, așa cum mereu le-a promis ucenicilor săi, de astăzi îi așteaptă la poarta veșniciei. Omul-lumină, omul-bucurie, omul pentru care iubirea era modul de viață își liniștește acum inima în iubirea Tatălui, iubire pe care fiecare om care l-a întâlnit a putut să o vadă în ochii săi. Omul în ai cărui ochi puteai să vezi o adiere a veșniciei, omul a cărui rugăciune te purta prin durerile vieții, omul al cărui cuvânt zidea inimi.

Viața sa a fost o Liturghie a slujirii aproapelui, o Liturghie a crucii în ultimele săptămâni și astăzi a biruinței în veșnicie.

În 14 ani de preoție și 12 ani de slujire ca stareț a ars mereu pentru cei din jur, ca o lumină în bezna lumii, luminând prin faptă și cuvânt, dăruindu-se tuturor cu iubire și jertfelnicie. Existența sa este privilegiul nostru! De astăzi lumea îl va cunoaște prin cuvântul său dăruit „cu timp și fără timp”, de astăzi îl vom privi tainic într-o icoană a inimilor noastre.

Acasă pentru el a fost mereu Cerul și neliniștit a fost sufletul său până nu s-a întors la Domnul său cel adorat.

„Totul Lui și totul spre slava Lui”, așa a trăit Padre fiecare zi de zidire a sufletelor, așa a readus la viață casa Sfântului Iosif, așteptându-i mereu în prag pe cei flămânzi, pe cei bolnavi și suferinzi, pe cei pe care viața i-a încercat.

A umplut cu zâmbetul lui inimile și ne-a arătat tuturor ce frumos strălucește Chipul lui Dumnezeu în oamenii Săi aleși. A trăit într-o viață scurtă cu toată intensitatea ființei, a ars pentru oameni, pentru credință, slujire și iubire. A trăit neobosit într-o continuă alergare, cuvântul său era mângâiere, visele lui speranță pentru cei încercați. Padre este pentru toți cei din jurul său omul care ne-a învățat iubirea – iubirea căreia îi este de ajuns doar să iubească, fără a aștepta ceva în schimb, nejudecarea apropelui, omul care te primea cu un zâmbet cald, indiferent cine erai.

A slujit oamenii care, așa cum spunea mereu, „dau sens preoției mele”, ca părinte duhovnicesc, păstor, prieten. Omul care trăia în Cer, deși complet dăruit slujirii semenilor săi, omul dăruit rugăciunii și Liturghiei. Nu a avut nimic al său, bogăția lui erau oamenii… așa era Padre, al tuturor și numai al Cerului, omul pentru care viața de aici era drumul către veșnicie, dar care a trăit pentru a oferi viața cea adevărată sufletelor din jur, pentru a hrăni zeci de copii, de bătrâni, pentru a educa, pentru a alina suferința, pentru a zidi inimile în credință și bucurie.

Mergi acum prin lumină… și te odihnește lângă Domnul pe care atât de mult l-ai iubit, Padre drag. Să-ți fie dragostea dăruită lumii scară spre veșnicie. Acum te-ai născut în Cer, acum e ziua mântuirii pentru tine, până în clipa în care vom fi din nou Acasă, împreună. Ai fost lumină din Lumină, viață din Viață și inimă din inima Lui… privim în gol drumul plecării tale, dar nu plângem ca unii care nu avem nădejde, știm că tu mereu ți-ai dorit să te întorci lângă Mirele inimii tale.

Deja ne doare dorul de tine, iartă-ne micimea, iartă-ne neputința de a înțelege taina inimii tale, gândul tău cu fiecare dintre noi, cu lumea întreagă. Te rugăm să nu ne lași din inima și din veghea ta, de Acasă acum…