Sari la conținut

Statistică ÎNGRIJORĂTOARE în România. Numărul DIABETICILOR este într-o continuă creștere, ce e de făcut?

Diabetul este o afecţiune a cărei incidenţă poate fi diminuată prin prevenţie, prin eliminarea factorilor de risc, iar educaţia pentru sănătate şi politicile de sănătate constituie instrumentele de luptă împotrivă acestei afecţiuni.

„Din nefericire, ţara noastră se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri de diabet zaharat. Conform statisticilor aferente primului semestru al anului 2017, există peste un milion de persoane cu diabet zaharat în evidenţa medicilor diabetologi. Diabetul este afecţiune a cărei incidenţă poate fi diminuată prin prevenţie, prin diminuarea factorilor de risc. Educaţie pentru sănătate şi politicile de sănătate cu accent pe prevenţie constituie instrumentele de luptă. Doar prin dialog şi colaborarea tuturor actorilor cu responsabilitate în domeniu putem asigura managementul integrat al acestei afecţiuni. Înţelegerea şi conştientizarea importanţei prevenţiei încă din copilărie, adoptarea unor comportamente şi a unui stil de viaţă sănătos încă de la cele mai fragede vârste vor avea ca efect pe termen lung reducerea incidenţei diabetului în special de tip 2 şi implicit îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei”, a declarat consilierul de stat în Administraţia Prezidenţială Diana Păun, marţi, în cadrul conferinţei-dezbatere „Femeia, în contextul diabetului zaharat… Poveşti de viaţă”, organizată de Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România şi Sănătatea Press Group.

Ea a spus că Administraţia Prezidenţială susţine prioritar tema prevenţiei şi a educaţiei pentru sănătate.

În cadrul conferinţei, Asociaţia „Suflet pentru Dulcinei”, sub auspiciile Federaţiei Asociaţiei Diabeticilor din România, a lansat Coaliţia pentru Diabetul Juvenil, care îşi propune identificarea şi promovarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor şi adolescenţilor cu diabet iar un prim obiectiv se referă la asigurarea dispozitivelor ce permit monitorizarea permanentă a glicemiei.

Totodată, la eveniment, Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România a lansat Carta Albă a Diabetului, un document care analizează situaţia persoanelor cu diabet din România, percepţia acestora cu privire la sistemul de îngrijire şi care identifică direcţii concrete menite să îmbunătăţească îngrijirea şi calitatea vieţii românilor care suferă de diabet.

Carta Albă a Diabetului poate fi accesată pe www.fadr.ro.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel