Sari la conținut

Știați că frigul duce la creșterea afecțiunilor psihice? Ce recomandă specialiștii oamenilor stresați

Sezonul rece duce la creşterea afecţiunilor psihice iar persoane cu o sănătate mentală normală în cea mai mare parte a anului suferă de simptome depresive în special iarna, afirmă Petronela Nechita, medic primar psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi.

Potrivit medicului, vremea are un efect profund asupra vieţii noastre, influenţând organismul, voinţa şi emoţiile, iar cei mai afectaţi de scăderea temperaturii şi de umezeală sunt copiii, vârstnicii şi persoanele care suferă de anumite boli cronice.

Cum ne protejăm

Respectarea orelor de somn, evitarea suprasolicitării, petrecerea a cât mai mult timp în aer liber, sportul sau alimentaţia corespunzătoare – sunt câteva dintre recomandările făcute de specialişti, pentru a diminua sau combate efectele negative pe care schimbarea vremii le-ar putea avea asupra organismului.

„Sezonul rece duce deja la creşterea afecţiunilor psihice. (…) Mulţi indivizi, cu o sănătate mentală normală în cea mai mare parte a anului, suferă de simptome depresive în diferite anotimpuri, în special iarna. Condiţia este cunoscută şi sub denumirile: depresie de iarnă, melancolie de iarnă sau depresie sezonieră”, declară Petronela Nechita pentru Agerpres.

Ea spune că tulburarea afectivă sezonieră este asociată cu un dezechilibru chimic al creierului.

„Pe măsură ce anotimpurile se schimbă, oamenii suferă o schimbare a ceasului biologic sau a ritmului circadian. Această tulburare reprezintă un tip de depresie care începe şi se termină la aproximativ aceeaşi dată în fiecare an. De asemenea, este legată de stresul adaptativ, determinat de scăderea duratei zilei şi de lipsa luminii solare”, explică medicul Nechita.

Efortul de adaptare a organismului la variaţiile de temperatură, ritmul de somn-veghe, umiditatea, ce survin pe fondul carenţelor de vitamine şi oligoelemente, au drept consecinţă scăderea imunităţii şi creşterea susceptibilităţii emoţionale. Sunt persoane predispuse la aceste stări de disconfort fizic şi psihic asociat cu schimbarea de anotimp.

Ansamblul de simptome neplăcute poate cuprinde: dificultatea trezirii dimineaţa, stare de rău matinală, tendinţa la supraalimentaţie şi hipersomnie, lipsa energiei, dificultăţi de concentrare, evitarea socializării, libido scăzut, melancolie, nervozitate, oboseală.

„Femeile sunt diagnosticate cu această condiţie mult mai frecvent, în procent de 70-80%, decât bărbaţii, iar patologia este mult mai des întâlnită la adulţii tineri (în jurul vârstei de 30 de ani), deşi poate apărea la orice vârstă. Istoricul familial este, de asemenea, un factor ce poate creşte riscul de tulburare afectivă sezonieră”, consideră medicul psihiatru.

Simptomele tulburării afective sezoniere sunt similare depresiei, dar apar într-o anumită perioadă a anului.

„De obicei, simptomele debutează în timpul toamnei târzii sau la începutul iernii şi dispar în zilele însorite de primăvară sau vară. Simptomele sunt mai uşoare toamna şi se agravează pe măsură ce iarna progresează şi cantitatea de lumină solară scade. Multe persoane cu tulburare afectivă sezonieră raportează agravarea depresiei sau o recădere când lumina solară scade, când cerul e acoperit de nori sau plouă”, declară specialistul.

La unii pacienţi există şi riscul de suicid, iar în aceste situaţii se impune internarea de urgenţă într-un spital de psihiatrie, deoarece simptomatologia implică tratament medicamentos sub supraveghere psihiatrică.

„Principalele simptome ale tulburării afective sezoniere cuprind tristeţea şi lipsa plăcerii sau interesului pentru activităţile zilnice, normale. Uneori, pacienţii pot să nu fie trişti, dar le lipseşte energia şi dorinţa de a socializa şi de a efectua diferite activităţi”, explică Petronela Nechita.

Conform medicului psihiatru, tulburarea afectivă sezonieră poate fi o condiţie dificilă, greu de adaptat, cu efecte semnificative asupra vieţii cotidiene, dar tratabilă.

„Tulburarea afectivă sezonieră este considerată un subtip de depresie sau tulburare bipolară. La unele persoane, primăvara şi vara pot aduce simptome de manie sau hipomanie, iar toamna şi iarna pot exista momente de depresie”, mai spune dr. Nechita.

Medicul ieşean susţine că rămâne încă necunoscută cauza specifică a tulburării afective sezoniere, însă unii factori care pot fi luaţi în considerare sunt ceasul biologic (ritmul circadian), nivelul serotoninei (substanţă chimică cerebrală) şi nivelul melatoninei.

„Pentru a evita debutul sau agravarea acestor grupe de afecţiuni, se recomandă planificarea corespunzătoare a programului, cu respectarea orelor de somn şi evitarea suprasolicitării, evitarea substanţelor psihoactive sau situaţiilor conflictuale şi petrecerea a cât mai mult timp în aer liber. Există multe terapii pentru tulburarea afectivă sezonieră, printre care şi medicaţia, cum sunt de exemplu antidepresivele, terapia cu lumină sau fototerapia, activitate în mediul exterior pentru a creşte expunerea la lumină solară, administrarea de aer ionizat, terapia cognitiv-comportamentală şi suplimentarea hormonului melatonină. În plus faţă de tratamentul pentru tulburarea afectivă sezonieră, sunt importante şi plimbările zilnice, găsirea unui mediu luminos şi însorit, sportul regulat şi alimentaţie corespunzătoare”, declară Petronela Nechita, care atrage atenţia că multiplele tratamente sunt în funcţie de severitatea simptomelor.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel