Sari la conținut

Ştim că vrei să fii bronzat şi toamna târziu. Cum faci asta fără să te expui unui risc?

Ştim că vrei să fii bronzat nu doar vara, ci şi iarna dacă acest lucru nu presupune să îţi pui sănătatea în pericol. Câteva sfaturi ţi-ar fi, credem, de ajutor în acest sens.

Să te bronzezi la soare este cel mai bine, toamna însă şi cu atât mai puţin iarna acest lucru nu prea se mai poate.

Şi atunci apelăm fie la solar, fie la cremele autobronzante.

Ştim că, în urma expunerii la razele ultraviolete, la nivelul pielii se formează melanină, pigment ce dă o anumită coloratie pielii, adică bronzul.

Atunci când ne expunem la soare obţinem însă nu doar o piele frumos colorată, ci şi o protecţie împotriva osteoporozei și a rahitismului (prin sinteză de vitamina D de la nivelul pielii). Beneficiile nu se opresc însă aici, ştiut fiind faptul că soarele are, totodată, şi un efect antidepresiv, dar beneficii dermatologice.

Este bine de ştiut, în acelaşi timp, că bronzul de munte, în special cel obţinut la altitudini mai mari, este mai rezistent, iar culoarea este diferită de cel obţinut, de pildă, la malul mării.


Bronzarea artificială se bazează pe același principiu ca și cea naturală. Astfel, tipul de piele influențează colorarea pielii, fototipul 1 și 2 fiind cele mai sensibile la acțiunea radiațiilor ultraviolete, motiv pentru care specialiștii recomandă alte metode de bronzare artificială, respectiv creme autobronzante sau substanțe fotosensibilizatoare.

Ultravioletele emise de solar stimulează în mod artificial sinteză melaninei, iar pentru un rezultat mai bun, este bine că bronzarea să fie realizată în 4 timpi, față, spate și părțile laterale, fiecare timp având o durata progresivă, de la o expunere de câteva secunde până la chiar 20 de minute.

Un bronz realizat la solar asigură o bronzare uniformă și rapidă, fiind totodată mai auriu decât cel natural.

Are efecte pozitive asupra organismului datorită razelor UV (ultraviolete) care conferă o stare generală bună și relaxare.
Sub acțiunea razelor UV (fie că provin de la solar, fie că provin de la soarele natural) se formează în mod natural vitamina D3.

Expunerea trebuie să se facă însă treptat, cu prudenţă și fără să se exgereze.

Există însă şi dezavantaje, cum ar fi de pildă îmbătrânirea pielii și creșterea riscului apariției de cancer de piele dacă expunerea este prelungită şi abuzivă.

Depășirea timpului de expunere determină o penetrare puternică în piele a razelor UV cu apariția arsurilor, iar neutilizarea ochelarilor de protecție provoacă răni grave la nivelul pleoapelor.

Solarul nu este recomandat celor care au multe alunițe, cicatrici pe piele sau au pielea foarte deschisă la culoare.

Înaintea unei ședințe de bronzare trebuie nu trebuie să avem pe piele produse cosmetic și nici bijuterii.

Este bine să apelaşi şi la opinia unui specialist înainte de a ne bronza la solar în cazul în care urmaţi tratament medicamentos pentru a evita o eventuală fotosensibilitate.

În ceea ce priveşte cremele autobronzante, acestea sunt produse strict cosmetice care acționează mai mult că o tatuare superficială și temporară a pielii, ele nu acționează la nivelul celulelor melanice.

Folosirea lor presupune o anumită dexteritate, în sensul în care trebuie aplicate uniform pentru a nu lăsa zone neacoperite şi deci inestetice.

Există pe piaţă produse variate diferite din punctul de vedere al calităţii, fluidităţii, omogenităţii şi capacitatea de a penetra pielea.

Parcalabu Liliana

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel