Sari la conținut

Cum te poți îmbolnăvi din cauza stresului și a anxietății

Tulburările somatoforme sunt boli mentale caracterizate prin simptome corporale pentru care nu există cauze organice și de aceea, nu pot fi explicate ca o problemă medicală. Specialiștii spun că acestea apar fie din pricina unor situații de viață familiale, fie profesionale, fie din vina unor traume tardive sau timpurii.

Sunt studii care spun că stresul, evenimentele traumatizante, suferința intensă tristețea, anxietatea duc la apariția îmbolnăvirii. În literatura de specialitate există  cinci tulburări somatoforme specifice: tulburarea de somatizare, tulburarea de conversie, hipohondriaza, tulburarea dismorfică corporala, tulburarea algică.

Datele statistice arată că 5% din populația feminină și 1% din cea masculină suferă pe glob de un tip de tulburare somatică. Acestea apar de regulă înainte de 30 de ani, iar persoana în cauză face o mulțime de investigații medicale deși fizic nu are nicio problemă.

Psihologii susțin că anumite boli, atât fizice, cât și mentale sunt influențate de alegeri sau obiceiuri greșite. De cele mai multe ori persoanele afectate nu sunt conștiente sau neglijează ceea ce li se întâmplă. Majoritatea problemelor pot să fie evitate dacă persoană va gândi pozitiv, își schimbă stilul de viață sau chiar jobul.

Tulburările somatoforme sunt asociate cu alte afecțiuni fizice: depresia majoră, tulburări de anxietate, alcool, abuz de droguri.

Care sunt principalele simptome:

Simptomele cuprind mai multe organe și se manifestă prin: dureri apărute în zone diferite – cap, abdomen, spate, articulații, piept, sunt și probleme neurologice, dar și tulburări gastro-intestinale – greață. Pot să apară și simptome sexuale: disfuncție erectilă/ejaculatorie, menstruație neregulată, sângerare menstruală excesivă.

Tulburarea dismorfică a corpului – dismorfofobia:

De regulă, nu este diagnosticată, deși este des întâlnită și din păcate afectează grav partea emoțională, psihicul persoanei în cauză. Pacientul evită tratamentul medicului sau al psihologului și apelează la medicul de chirurgie plastică, spun specialiștii.  Dismorfofobia este dată de o preocupare excesivă pentru un defect  imaginar al corpului. Mai exact de anumite trăsături faciale, nas mare sau coroiat, imperfecțiuni ale tenului, riduri, acnee, vergeturi, greutate corporală, toate acestea fiind nerelevante pentru familie sau cei din jurul pacientului. Dar pacientul se simte trist, anxios, depresiv. Datele statistice arată că 3% din populația globului este afectată de această tulburare.

Tulburarea de conversie – isteria:

Bolnavul are simptome neurologice, fără un substrat anatomic neurologic. Mulți spun că la începutul secolului XX boala a dispărut, însă alții susțin că este în continuare prezentă.

Hipohondriaza sau ipohondria:

Este frica de mare intensitate care se manifestă pe termen lung, anxietatea pe care o persoană o simte din pricina gândurilor că este grav bolnav, că va muri. Mai exact, cel afectat este sigur că are o anumită boală, doar dacă citește de exemplu, un articol despre o anumită boală. Astfel de bolnavi trebuie să meargă la medic, să-și facă analize și să primească asigurări de la specialist că este clinic sănătos, pentru a scăpa de obsesia sa.

Tulburarea algică:

Este o tulburare care se manifestă prin durere fizică destul de serioasă. Durerea are un impact negativ asupra calității vieții pacientului, iar specialiștii spun factorii psihologici sunt deosebiți de importanți în debutul, severitatea, sau persistenţa durerii. Persoana în cauză are nevoie de un psiholog pentru a scăpa de această tulburare.

Rusen Anca

Sunt editor, jurnalist pe sănătate de 8 ani. De ce presă medicală? Fiindcă din cei 15 ani de presă, cel mai mult am iubit sănătatea. Să scriu despre tot ceea ce înseamnă sănătatea în viața unui individ cred că mă definește ca om. Și recunosc: regret că nu am făcut medicină! Practic, sănătatea este cel mai frumos dar pe care l-am primit și paradoxal, singurul pe care îl neglijăm. Fiindcă cel mai mult ne doare un diagnostic care îți ia răsuflarea și care îți pune sufletul la încercare. Boala te împovărează atât sufletește cât și fizic. Scriu fiindcă sănătatea trebuie prețuită și lipsa ei costă enorm. Cred cu tărie că primul pas spre sănătate este cunoașterea, informarea și educarea. Mai exact, ceea ce facem noi, jurnaliștii. Oferim cititorilor noștri accesul la informații corecte, atent documentate medical. În felul acesta, eu simt că pot contribui puțin la tot ceea ce înseamnă prevenția unor boli!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel