Sari la conținut

Strigătul disperat al medicilor: „Nu mai vrem să trăim ce am trăit anul trecut” . Secțiile ATI sunt deja pline cu persoane neimunizate!

Deși am fost pe punctul să credem că pandemia este spre final datorită măsurilor de relaxare, realitatea se pare că ne contrazice. Tulpina Delta, care face ravage în întreaga lume, se apropie cu pași repezi și de țara noastră, iar primele efecte se resimt în secțiiile de ATI  ale spitalelor.  Medicii afirmă că din ce în ce mai multe persoane tinere ajung în ultimele săptămâni la ATI, infectate cu tulpina Delta, iar medicii încep să se pregătească de cel mai negru scenariu.

„Pe terapie avem doar nevaccinați internați și în stare gravă. Ieri a decedat un bărbat de 43 de ani, mai e cineva de 37 internat, care nu e în stare bună și care nu are comorbidități”, a spus Emilian Imbri.

Riscul de infecție nu depinde neapărat de vârstă, ci de expunere, a explicat la Digi24 medicul Beatrice Mahler, managerul institutului Marius Nasta.

„Din datele publice, se pare că persoanele tinere sunt mai afectate, ele au și fost vaccinate tardiv în țările care fac astfel de rapoarte.

E mult mai mic riscul de infecție la persoanele vaccinate. Sunt cazuri de persoane vaccinate care se pot infecta, dar fac forme ușoare, organismul persoanelor vaccinate are cantitatea de anticorpi care să lupte cu virusul din primul moment”, a afirmat Mahler.

Luminița Galbenu conduce secția de terapie intensivă chiar de la începutul pandemiei. Prin mâinile ei au trecut peste o mie de pacienți. Spune că în ATI sunt acum pacienți nevaccinați.

Luminița Galbenu, șef secția ATI, Spitalul Județean Argeș : „Ar trebui ca toată lumea acum să simtă această gură de oxigen în sensul că numărul de cazuri e mic la noi în țară, să gândească mai profund față de cum a făcut vara trecută, să ne vaccinăm, să stăm la distanță. Vom avea tot timpul din lume să ne distrăm, să ne îmbrățișăm, dar dacă scăpăm de pandemie. Dacă nu respectăm regulile nu va fi bine.

Am fost puși într-o situație grea anul trecut când nu existau paturi la ATI, n-aș vrea să mai trăim acel moment”.

Gura de oxigen pe care medicii au primit-o în ultimele luni e pe terminate, spun experții în sănătate publică. Vârful valului 4 s-ar putea să lovească la jumătatea  lui septembrie, când, în cel mai rău scenariu am putea să avem în spitale peste 4500 de pacienți, iar din aceștia 460 să fie în stare gravă la ATI.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel