Sari la conținut

Studenții străini care aleg să urmeze Medicina în România, pleacă imediat după finalizarea studiilor. „Salariile sunt mici”

rezidentiat
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Examen de rezidențiat

Din 2016 și până în 2022, numărul studenților străini care vin la studii în România a crescut cu peste 26%, după cum se arată în Raportul privind starea învățământului superior 2022. În anul universitar 2021-2022, 35.392 de studenți străini (inclusiv studenții români de pretutindeni) au ales să studieze în România.

Dacă în anul universitar 2016-2017 erau 27.955 de studenți străini, în 2021-2022 erau 35.392.

În anul universitar 2021-2022, cei mai mulți studenți au venit din următoarele țări: Republica Moldova, Franța, Israel, Italia, Maroc, Germania, Grecia, Siria, Tunisia, Serbia, Ungaria, Iordania, conform sursei citate.

„Dintre cei 35.392 de studenți, din 149 de țări, care au studiat în România pe parcursul anului universitar 2021-2022, aproximativ 20.000 au ales programe de studii în limba română (57%)și peste 14.500 au urmat programe de studii în limbi străine ( 70% dintre aceștia au urmat cursuri în limba engleză, iar 30% în limba franceză)”, se arată în raportul menționat mai sus.

Pe cicluri de studii, cei mai mulți studenți au fost înscriși la studii de licență (în cei 6 ani de studii, cursurile universitare de medicină includ licența și masterul). La masterat au fost 4.326 de studenți, iar la doctorat peste 900.

La rezidențiat studiau peste 1.000 de persoane din străinătate.

Domeniile cele mai căutate de studenții străini

În anul universitar 2021-2022, cei mai mulți studenți au ales „științele biologice și biomedicale”. Este vorba despre 17.320 de studenți. Pe locul al II-lea au fost științele sociale (8.108 studenți).

4.833 de studenți străini studiau în 2021-2022 științele inginerești. Științele umaniste și arte se află pe locul al IV-a, cu 3.166 de studenți. 991 de studenți erau la știința sportului și educației fizice, iar la matematică și științe ale naturii au fost 974.

medici
Sursă foto: jennycepeda/Pixabay

Medicii străini evită România

Avem peste 11.000 de studenți străini la medicină în România și mai puțin de 1.000 de medici rezidenți străini.

O problemă ar putea fi faptul că pentru a se înscrie la rezidențiat un străin trebuie să îndeplinească anumite condiții privind cetăţenia. Dacă nu are cetățenie română, trebuie să fie dintr-un stat membru UE, un stat aparținând SEE sau Confederației Elvețiene.

Mai există varianta să fie căsătorit cu un român ori să fie membru într-o familie din Uniune, să aibă rezidența permanentă în România sau statul de rezident pe termen lung într-un alt stat european. În caz contrar plătește rezidențiatul, cel puțin 320 de euro pe lună. Dar, dacă studenții străini pot face studiile în limba engleză, ca medici, ei trebuie să știe limba română pentru a sta de vorbă cu pacienții, transmit cei de la Știrile ProTV.

România nu trebuie doar să atragă studenții mediciniști pe care îi pregătește pentru a rămână aici, ci și să-i convingă să se mute din orașele mari în provincie, acolo unde este lipsa de personal medical. Însă mulți dintre medicii străini care au rămas se îndreaptă către specializări precum chirurgie plastică pentru că la final să-și deschidă cabinete private.

Pe de altă parte, universitățile de medicină de la noi își extind programele de studii și peste hotare. Este cazul Universității din Târgu Mureș, care, pentru a atrage și mai mulți străini, a deschis o filială în Hamburg, unde învață aproape 700 de tineri, cei mai mulți, din Germania.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel