Sari la conținut

Studiile care îți adaugă vechime în muncă. Cum poți verifica dacă ți s-au plătit contribuțiile pentru pensie?

pensie
Sursă foto: Ziarul de Iași
pensii

Experiența profesională este constituită din perioadele în care se datorează contribuții la sistemul public de pensii, conform legii, însă există și o situație specială.

Ce spune noua lege a pensiilor

Noua lege a pensiilor prevede în mod clar perioadele care pot fi considerate asimilate vechimii în muncă.

În sistemul public de pensii sunt considerate perioade asimilate vechimii în muncă acele perioade în care asiguratul (art. 14 din noua lege a pensiilor):

a) a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvenţă ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare iniţială, cu condiţia absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licenţă, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz;

b) a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;

c) a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;

d) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;

e) a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani.

Studiile de masterat se adaugă la vechimea în muncă. Dar cele de doctorat?

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Aplicând cuvântul legii de mai sus (art. 14 lit. a) din noua lege a pensiilor) putem deduce că perioada în care sunt frecventate cursurile de masterat și se obține o diplomă în urma acestora sunt considerate vechime în muncă, dacă studentul nu frecventează simultan și un loc de muncă, potrivit Adevărul.

Cum poți verifica dacă ţi s-au plătit contribuţiile pentru pensie

Orice salariat din România îşi poate crea un cont de utilizator pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) pentru a afla ce vechime în muncă a acumulat pentru pensia de stat. Odată creat contul, poţi afla rapid vechimea acumulată, prezentată fie ca situaţie lunară, fie ca situaţie anuală.

Înainte de orice, trebuie să îţi faci un cont online pe site-ul CNPP, pentru a putea vedea vechimea ta în muncă din evidenţele autorităţilor. În acest sens, se completează un formular online care apoi trebuie tipărit şi prezentat, împreună cu actul de identitate (original şi copie), la orice casă locală de pensii. Ulterior, vei primi un e-mail prin care vei putea seta parola contului, după care vei putea accesa efectiv contul tău din site-ul CNPP.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel